Actualitate

Iustin Cionca: „La finalul anului mizăm pe obținerea autorizației de construcție la Complexul Matern-Pediatrie”

Complexul Matern-Pediatrie, care va fi construit de Consiliul Județean Arad, a ajuns în faza de finalizare a evaluării în vederea desemnării proiectantului câștigător pentru Documentația Tehnică în vederea obținerii autorizației de construcție, proiectul tehnic și detaliile de execuție, respectiv asistență tehnică din partea proiectantului pe durata execuției lucrărilor. „Ne dorim ca la finalul anului să avem și autorizația de construcție,…

citește mai mult »

Un autotren a luat foc la ieșirea din Șimand (galerie foto)

Un  autotren a luat foc la ieșirea din localitatea Șimand spre Arad, pe DN 79. Interven pompierii militari ai Detașamentului Ineu cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, cu sprijinul SVSU Șimand. Incendiu se manifestă prin ardere generalizată la întregul autotren care transporta materiale plastice.  Nu sunt înregistrate victime. UPDATE: Ruxandra Klein, purtător de…

citește mai mult »

25 mai- Înălțarea Domnului dar și ziua în care sunt pomeniți eroii neamului

Astăzi 25 mai, la 40 de zile de la Învierea Domnului (Sfintele Paşti) se sărbătoresc Înălţarea Domnului și Ziua Eroilor. Biserica sărbătoreşte Înălţarea înainte de Cincizecime-Rusalii, începând din secolul al IV-lea. Creștinii ortodocși se salută de astăzi cu „Hristos S-a Înălțat!” timp de zece zile – din joia Înălțării Domnului, până sâmbătă, la ceasul vecerniei (ora 16.00), din Duminica Pogorârii…

citește mai mult »

Gheorghe Seculici: „Aradul are rezerve de forță de muncă pentru marii investitori”

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, în colaborare cu Consiliul Județean, organizează în luna iunie o conferință care va reuni investitori, autorități publice și companii de resurse umane, cu scopul de a demonstra potențialul Aradului pe piața forței de muncă. „Există mulți investitori care testează piața arădeană. Sunt companii mari care caută să se relocheze în România, fie din…

citește mai mult »

Volumul de poezii „Îngerul căzut: gânduri pentru mai târziu” de Ionel Costin, lansat la Biblioteca Județeană „Alexandru D....

Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad găzduiește marți, 30 mai 2023, începând cu orele 14.00, lansarea volumului de poezii „Îngerul căzut: gânduri pentru mai târziu”, de Ionel Costin. Autorul, prozator arădean, membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2018, a publicat, dincolo de beletristică, volume despre istoria locală și teatru. Împreună cu jurnalistul Radu Romanescu, și-a pus semnătura pe…

citește mai mult »

Crește numărul copiilor dispăruți: ”fuga de acasă”, tot mai frecventă în rândul adolescenților

Între 30 aprilie 2022 și 22 aprilie 2023 au fost 8.722 de sesizări referitoare la dispariția minorilor, cu 1.145 mai mult decât în anul anterior, conform organizației Salvați Copiii. Aproximativ 95% dintre sesizările primite în fiecare an se referă la plecări voluntare de la domiciliu sau din centrele de ocrotire. În perioada 22-26 mai 2023, Salvați Copiii România desfășoară o…

citește mai mult »

Fotbal județean: s-a stabilit careul de ași al Cupei României

Ieri au avut loc meciurile din faza județeană a sferturilor de finală ale Cupei României. Echipele care au reușit să se califice în semifinale sunt Viitorul Arad, Frontiera Curtici, Crișul Alb Buteni și Victoria Felnac. Iată rezultatele înregistrate: Păulișana Păuliș – Viitorul Arad 0-2 Victoria Zăbrani – Frontiera Curtici 0-2 Viitorul Pereg – Crișul Alb Buteni 2-4 Șoimii Șimand –…

citește mai mult »

Suporter Club UTA achiziționează primele echipamente pentru grupele de la Academia UTA

După ce a prezentat bilanțul primelor vânzări de produse cu marca UTA asociația suporterilor a informat că a demarat achiziția primelor echipamente pentru grupele de copii ale academiei clubului. Surpriza vine din faptul că ele vor fi achiziționate în urma unui parteneriat pe care Suporter Club UTA l-a încheiat cu una dintre firmele de echipament sportiv față de care suporterii…

citește mai mult »

Procurorii DIICOT au destructurat ”raiul proxeneților” din Arad

La data de 25.05.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună polițiști din cadrul B.C.C.O. Timișoara efectuează 13 percheziţii domiciliare pe raza județelor Arad și Timiş, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea a două grupări infracţionale organizate, specializate în comiterea infracțiunilor de proxenetism şi efectuare fără drept de operaţiuni cu substanţe…

citește mai mult »
Imagine indisponibilă - Glasul Aradului

ANUNȚ PUBLIC

SC GMW ROMANIA SRL angajeaza OPERATORI LA MASINI-UNELTE SEMIAUTOMATE SI AUTOMATE cunoscatori de limba engleza. CV –urile se trimit la dacian.badescu@gmail.com, pana in 26.05.2023. Doar candidatii selectati vor fi contactati.

citește mai mult »

“Oferta finală” a Guvernului pentru greviștii din învățământ. Profesorii se pregătesc pentru un miting uriaș

Creșterile salariale ale profesorilor nu sunt prevăzute în oferta Guvernului, ci doar carduri de sprijin, potrivit unui document al sindicatelor trimis în teritoriu și consultat de Edupedu.ro. Executivul a propus acordarea unui card pentru cadrele didactice și auxiliare cu 1.000 de lei în luna iunie și 1.500 în octombrie. Miercuri seara a avut loc o ședință a sindicatelor, pe tema…

citește mai mult »

DIICOT: la această oră, au loc 58 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupuri infracționale organizate, specializate în...

La acest moment, în cadrul unei ample operațiuni, procurorii DIICOT, Poliția Română și Poliția de Frontieră, cu sprijinul Jandarmeriei Române, efectuează 58 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupuri infracționale organizate, specializate în trafic de droguri de risc și mare risc,  precum și efectuarea de operațiuni cu substanțe cu efect psihoactiv. De asemenea, sunt vizate și cauze ce au ca…

citește mai mult »

Recomandările redacției