Actualitate

Stațiunea Moneasa va fi animată, în acest sfârșit de săptămână, de două evenimente de tradiție

Timp de două zile, în 23 și 24 august, la Moneasa va avea loc Târgul Meșterilor Populari, unde vizitatorii vor putea admira și achiziționa obiecte de artă populară realizate cu migală, pricepere și pasiune de 40 meșteșugari autentici din mai multe județe din România. În 23 august, de la ora 17.00, la Teatrul de Vară va avea loc un spectacol…

citește mai mult »

S-au încheiat cercetările privind furtul de 10 milioane de lei de la poșta din Timișoara

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a finalizat cercetările în dosarul furtului celor aproape 10 milioane de lei de la poșta din Timișoara, bani care erau destinați pentru plata pensiilor.  Dosarul are ca obiect infracțiunile de conducerea unui vehicul neînmatriculat (în varianta conducerii cu număr fals de înmatriculare) și furt calificat care a produs consecințe…

citește mai mult »

Recidivist la volan: prins de două ori fără permis, pe strada Târgului

La data de 16.08.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului B.M. cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În data de 16.08.2025, în jurul orei 18:30, inculpatul recidivist de mai sus, după ce…

citește mai mult »

Doi tineri s-au dat de gol și au fost prinși cu droguri, în zona patinoarului

În noaptea de 17 august, în jurul orei 02:30, subunitatea de intervenție din cadrul Detașamentului 1 Mobil al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflată în zona de patrulare din Subcetate, în apropierea Patinoarului din municipiul Arad, a observat o femeie și un bărbat care au adoptat un comportament suspect, încercând să evite echipajul. Jandarmii au procedat la interceptarea și legitimarea…

citește mai mult »

Un bărbat cu antecedente penale, arestat pentru zece zile după ce a pătruns cu forța în locuința fostei...

La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad se efectuează cercetări față de un inculpat (cu antecedente penale), cercetat cu privire la săvârșirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi încălcare a măsurilor ordinului de protecţie.            Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul S.I.A, în data de 15.08.2025, în jurul orei 20:20, s-a apropiat…

citește mai mult »

Victimă lăsată aproape moartă la Târgul Maria Radna de la Lipova, după ce trei bărbați au bătut-o cu...

La data de 16.08.2025, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova a propus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpaţilor C.E.B, C.A.P şi M.M.C.R, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Propunerea a fost admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Lipova. Din…

citește mai mult »

Polițiștii locali au amendat în acest an 86 de persoane care nu aveau bilet în mijloacele de transport

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală  Arad au aplicat de la începutul anului și până în prezent, 86 de amenzi pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale, respectiv pentru utilizarea mijloacelor de transport public de către persoanele fizice care nu dețin un titlu de călătorie sau acesta nu mai este…

citește mai mult »

Au băut de Sfânta Maria, iar apoi și-a înjunghiat prietenul de nenumărate ori. Bărbat de 68 de ani...

La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad se efectuează cercetări faţă de un inculpat în vârstă de 68 de ani cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.  În data de 15.08.2025 în jurul orelor 12.55 inculpatul ST se afla împreună cu victima BV într-un imobil situat în municipiul Arad iar pe fondul unui conflict spontan determinat…

citește mai mult »

Peste 100 de misiuni pentru Jandarmeria Arad în minivacanța de Sfânta Maria

În perioada 14 – 17 august 2025, cu ocazia minivacanței prilejuite de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad a mobilizat zilnic peste 250 de efective, pentru menținerea ordinii și siguranței publice la nivelul municipiului și județului. În cele patru zile, jandarmii arădeni au desfășurat 113 misiuni de ordine publică, monitorizare a zonelor cu aflux mare de persoane,…

citește mai mult »

Pompierii arădeni au avut peste 80 de intervenții în minivacanța de Sfânta Maria

Pompierii militari arădeni au avut un sfârșit de săptămână plin, gestionând nu mai puțin de 83 de situații de urgență în perioada 15-17 august 2025, la nivelul județului Arad. Cele mai multe dintre intervenții au vizat asistența medicală de urgență, echipajele SMURD răspunzând la 53 de solicitări. De asemenea, pompierii au intervenit pentru stingerea a 19 incendii, precum și în…

citește mai mult »

Facultatea de Științe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport UVVG Arad, un reper al excelenței academice

Sesiunea din septembrie – ULTIMA ȘANSĂ pentru a te înscrie în anul universitar 2025-2026! Prima sesiune de admitere la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a înregistrat un interes deosebit  al viitorilor studenți pentru programele de studiu de licență Pedagogia învățământului primar, Psihologie, precum și cel de masterat Psihologie Clinică și Psihoterapii. Universitatea arădeană încearcă să ofere viitorilor studenți…

citește mai mult »

Nu e rău, e dezastru: 26,02% este procentul de promovare la bacalaureat pentru județul Arad

În timp ce profesorii ies în stradă și amenință cu boicotarea anului școlar care urmează, asta în timp ce salariile nu sunt chiar atât de rele, rezultatele lor profesionale se văd în notele obținute de elevii pe care îi educă: 26,02% este procentul de promovare la bacalaureat. Este adevărat, sesiunea de toamnă, dar totuși. Interesantă este și pasivitatea Inspectoratului Școlar…

citește mai mult »

Recomandările redacției