Actualitate

Cu toate că în România sunt aproximativ 40.000 de copii crescuţi în sistemul de protecţie socială, doar 7.000...

  România are circa 40.000 de copii crescuţi în sistemul de protecţie socială. Dintre aceștia, doar puțin peste 7.000 pot fi adoptați. Ministrul Familiei, Natalia Intotero, afirmă că în România există aproximativ 40.000 de copii care se află în sistemul de asistenţă şi protecţie socială, iar dintre aceştia mai puţin de un sfert sunt adoptabili. În cursul anului trecut, în…

citește mai mult »

Un camion aflat în curtea unei societăți comerciale din Fântânele a luat foc ( Galerie Foto)

Incendiu izbucnit la un camion aflat parcat în curtea unei societăți comerciale din localitatea Fântânele. Intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La locul evenimentului acționează și pompierii voluntari ai SVSU Fântânele. Incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul cabinei camionului, fără posibilitate de propagare la alte vehicule sau construcții. În…

citește mai mult »

17 unități de învățământ din județul Arad vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale

  Consiliul Județean Arad implementează proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Arad”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea toatală eligibilă a proiectului, conform contractului de finanțare este în valoare de 10,2 milioane lei și va fi finalizat în decembrie 2024. Pentru a…

citește mai mult »

Datoria externă a crescut cu aproape 25 miliarde de euro în 2023

Datoria externă totală a României a crescut anul trecut cu 24,926 miliarde euro, până la 168,812 miliarde euro, de la 143,886 miliarde euro la 31 decembrie 2022, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR). ”În perioada ianuarie – decembrie 2023, datoria externă totală a crescut cu 24,926 miliarde euro, până la 168,812 miliarde euro. În structură: datoria externă pe termen…

citește mai mult »

Am absorbit 95% din fondurile europene pentru Politicile de Coeziune

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, anunţă că România a încasat, până la acest moment, 22,846 miliarde euro din alocarea finală de 24,071 mld. euro , în cadrul Politicii de Coeziune din exerciţiul financiar 2014-2020, ajungând astfel la un grad de absorbţie de 95% din alocarea finală.”95%! România a încasat, până la acest moment, 22,846 miliarde euro din alocarea…

citește mai mult »

Căsătorii de o zi, de Valentine’s Day, în centrul Araduluiְ

De Valentine’s Day, în centrul Aradului, mai precis pe platoul din fața Palatului Administrativ, în spațiul special amenajat pentru fotografii, se vor „oficia“ căsătorii de o zi. Ofițerii iubirii, vă așteaptă, așadar, miercuri, 14 februarie 2024, între orele 11.00 – 20.00 să vă declarați, public, iubirea și să vă bucurați de această zi așa cum fac îndrăgostiții din întreaga lume….

citește mai mult »

„Sauna secretelor”, în avanpremieră la Cinematograful „Arta”

Cel mai bun documentar european din 2023 (European Film Awards), propus de Estonia la premiile Oscar 2024 și câștigător la Sundance, „Sauna secretelor” /Smoke sauna sisterhood (regia Anna Hints), va fi proiectat, în avanpremieră, la Cinematograful „Arta” din Arad. Proiecția va avea loc vineri, 16 februarie 2024, de la ora 19.00.Accesul va fi gratuit în limita locurilor disponibile.Filmul este o…

citește mai mult »

Ramona Lile: „Două noi specializări la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad”. Programul de Nutriție și Dietetică a intrat...

    Două noi programe de studii de licență la universitatea de stat din Arad sunt cuprinse în oferta educațională începând cu anul universitar 2024-2025. Este vorba despre programul de studii Nutriție și Dietetică la Facultatea de Industrie Alimentară, Turism și Protecția Mediului și programul de studiu Design în limba engleză, la Facultatea de Design. Aceste specializări, solicitate pe piața…

citește mai mult »

Indemnizațiile  pentru veteranii de război s-au majorat cu 13,8%: peste 290 de arădeni beneficiază, la ora actuală, de...

  Veteranii de război beneficiază de indemnizație și de sporul lunar, proporțional cu timpul cât au luptat în război și de rentă, în cazul în care au fost decorați. Conform Casei Județene de Pensii Arad un număr de 296 de cetățeni beneficiază, la ora actuală, de pensie de veteran în județul Arad, dintre care 122 se află  în municipiul Arad…

citește mai mult »

Bărbatul care a violat, în repetate rânduri, o minoră se află sub control judiciar

Bărbatul care este cercetat pentru viol asupra unei minore se află sub control judiciar. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, la data de 12.02.2024, au dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului C.L. – cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violul săvârşit asupra unui minor în formă continuată, faptă prev. de…

citește mai mult »

Semnal de alarmă: rata mortalității infantile a crescut, pe fondul unei prăbușiri a natalității. Aradul înregistrează un procent...

    Rata mortalității infantile urcă din nou, la 5,7 la mia de copii născuți vii, față de 5,2 anul anterior, cu un vârf în județul Sălaj – 10,5 la mia de copii născuți vii – și un minim pentru Municipiul București – 2,5 la mie, ceea ce consacră disparitățile uriașe care există în țară. În județul Arad s-au înregistrat…

citește mai mult »

Experiențe virtuale la Muzeul de Științe ale Naturii din Arad

  După Galeria de Artă Românească din cadrul Muzeului de Artă Arad, redeschisă anul trecut cu spațiul modernizat prin inserturi cu tehnologie digitală, este rândul Muzeului de Științe ale Naturii să ofere experiențe virtuale inedite vizitatorilor săi.   „Complexul Muzeal Arad, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Arad, continuă și în acest an investițiile în noile tehnologii digitale din spațiile…

citește mai mult »

Recomandările redacției