Actualitate

Ajutor de minimis de peste 54 milioane de lei pentru accelerarea dezvoltării IMM-urilor

  Deputatul liberal arădean Glad Varga, vicepreședintele Comisiei pentru antreprenoriat și turism, anunță că a fost publicată în Monitorul Oficial procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul  Programului de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. „Programul urmăreşte susținerea investițiilor în sectoarele economice prioritare stabilite şi creșterea volumului de activitate și a competitivității IMM din…

citește mai mult »

Bărbatul care a dat intenționat peste un polițist pe strada Nicolae Grigorescu a fost pus sub control judiciar

Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Prin ordonanța din data de 23.11.2023 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul C.M.P. sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ultraj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. (1) și alin. (4) raportat la art. 193 alin. (2), alin. (21) lit….

citește mai mult »

Un proiectil explozibil a fost găsit pe un șantier din apropierea magazinul Dedeman

În urma unui apel la 112 care anunța găsirea unui element de muniție, descoperit în urma efectuării unor lucrări inginerești, echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, s-a deplasat astăzi, 28 noiembrie 2023, în jurul orei 12:00, în municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu, pe un șantier din apropierea magazinul Dedeman. Ajunsă la fața locului, echipa a constat că este…

citește mai mult »

APIA a autorizat în avans peste 843,9 milioane de euro

  În perioada 16.10.2023 – 26.11.2023, Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură a autorizat la plata avansului aferent Campaniei 2023 suma de 843.935.993,45 euro din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) + cofinanțare de la Bugetul National (BN1) și Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (EURI), pentru un număr de 662.586 de…

citește mai mult »

95% dintre familiile vulnerabile nu și-au mai permis cheltuieli elementare, în ultimul an: 71% au renunțat la achiziția...

  Majoritatea covârșitoare (95%) a familiilor ai căror copii sunt integrați în programele educaționale ale Organizației Salvați Copiii România nu mai pot acoperi nevoile de bază, cum ar fi Copiii români sunt cei mai expuși riscului de sărăcie și excluziune socială, dintre toate statele UE, cu o rată de 41,5% (doi din cinci) iar unu din patru copii trăiește la…

citește mai mult »

Polițiștii locali din Arad au împiedicat un marocan să se sinucidă. Totul s-a petrecut în Micălaca

În data de 24.11.2023, agenții de poliție locală cu atribuții în domeniul ordinii publice au intervenit în scopul prevenirii unui act sinucigaș, solicitând sprijinul ambulanței pentru transportareala Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a unei persoane care a încercat să se automutileze. Astfel, aflat în patrulare în jurul orei 24:00, în cartierul Micălaca, echipajul a identificat o persoană foarte agitată,…

citește mai mult »

Penitenciarul Arad s-a alăturat unei campanii pentru a ajuta copiii și vârstnicii de sărbători

 Într-un spirit de compasiune și solidaritate, Penitenciarul Arad a răspuns invitației Asociației Îngeripentru Suflete de a da înapoi speranță și de a fi parteneri în Campania umanitară de Crăciun ”Împreună pentru o lume mai bună”. Campania reunește proiectele de suflet ale asociației „Adoptă o scrisoare” și „Crăciun pentru bunici”, prin care ne dorim ca anul acesta să ajungem la cât…

citește mai mult »

Un şarpe, lung de peste un metru, și-a făcut culcuș într-un apartament: locatarii speriați au sunat la 112

  Jandarmii au capturat, luni, un şarpe lung de peste un metru care pătrunsese într-un apartament dintr-un bloc din municipiul Constanţa. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) a informat, printr-un comunicat de presă, că în jurul orei 13.30, jandarmilor le-a fost cerut ajutorul printr-un apel la numărul de urgenţe 112, deoarece într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Suceava din municipiul…

citește mai mult »

Branduri de succes, idei de afaceri și un proiect de tradiție la UAV Arad

    Un antreprenor arădean de succes, Dan Anca,  și multe idei de afaceri din partea studenților de la Facultate de Științe Economice din cadrul UAV au creat spațiul unor discuții de bussines aplicate, în cadrul celei de a VII-e ediții a proiectului „ Stimularea creativităţii tinerilor arădeni în domeniul economic şi social prin proiecte şi simulări antreprenoriale”. Proiectul, derulat…

citește mai mult »

Recomandările redacției