Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Curtici au depistat un bărbat din Siria care a încercat să treacă ilegal frontiera de stat, folosind un pașaport care aparţinea altei persoane.

În data de 17.12.2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, călătorind ca pasager în trenul care circulă pe relația Arad-Szolnok, o persoană care s-a legitimat cu un pașaport eliberat de autoritățile din Suedia.

Cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări.

În urma verificărilor s-a stabilit că persoana în cauză este cetățean din Siria, în vârstă de 24 de ani, care a intrat legal în ţara noastră în baza documentelor personale.

În cauză, lucrătorii noştri au demarat cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunii de fals privind identitatea, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției