Un grav accident s-a produs joi, 17 aprilie 2025, în Italia, pe traseul telecabinei care leagă localitatea Castellammare di Stabia de muntele Faito, în provincia Napoli.

O telecabină s-a prăbușit în gol după ruperea unui cablu de tracțiune, provocând moartea a trei persoane, rănirea gravă a alteia, iar o persoană este în continuare dată dispărută.

Cabina implicată în tragedie transporta cinci persoane: patru pasageri (două cupluri de turiști) și un angajat al instalației.

Incidentul s-a produs la aproximativ 1.200 de metri altitudine, în apropiere de Vico Equense, într-o zonă greu accesibilă. Telecabina ar fi început să cadă în gol, ciocnindu-se de unul dintre pilonii instalației, înainte să se prăbușească într-o râpă.

O altă cabină, aflată în acel moment în drum spre vârf, transporta 16 persoane, majoritatea turiști străini.

Aceștia au fost aduși în siguranță la stația de la poalele muntelui, la Castellammare di Stabia, cu ajutorul echipelor de salvatori, care i-au coborât unul câte unul din telecabină, cu echipamente speciale de siguranță.

Condițiile meteo nefavorabile – vânt puternic, care a atins viteze de până la 100 km/h, ceață deasă și ploaie – au îngreunat considerabil intervențiile echipelor de salvare. La fața locului au intervenit pompierii, carabinierii, poliția și echipele de protecție civilă și salvamont.

Potrivit primelor ipoteze, tragedia ar fi fost provocată de cedarea unei funii de tracțiune, în ciuda faptului că sistemul automat de siguranță s-a activat imediat după detectarea problemei. Din nefericire, în cazul cabinei aflate la altitudine, acest sistem nu a putut preveni tragedia.

Telecabina fusese redeschisă publicului cu doar o săptămână în urmă, după perioada de închidere pe timpul iernii.

Aceasta a fost inaugurată în anul 1952 și a fost scena unei alte tragedii în 1960, când o cabină a scăpat de sub control și s-a prăbușit pe linia feroviară Circumvesuviana, provocând patru morți și 31 de răniți. De atunci, instalația a fost modernizată periodic, dar nu au mai avut loc accidente mortale până în prezent.

sursa: rotalianul

Lasă un răspuns

Recomandările redacției