Membrii organizației PNL Frumușeni, la finele săptămânii trecute, și-au desemnat președintele, în persoana Irinei Iovan, actualul viceprimar al comunei.
Vicepreședintele PNL Arad, Claudia Boghicevici, a declarat la finalul alegerilor că este necesară o schimbare de ritm și la nivelul organizației politice locale: „Am găsit o persoană determinată să construiască o filială competitivă. Dacă va lucra în echipă și va strânge în jurul ei tineri și vârstnici, oameni dispuși să muncească, rezultatele vor fi pe măsură. I-am susținut întotdeauna pe cei care au muncit și au luptat pentru o funcție de conducere, pentru ca sunt motivați și ambițioși. Sunt convinsă că doamna președinte Iovan va face eforturi ca la alegerile următoare să confirme așteptările”, a declarat Claudia Boghicevici.
„Vom crește încrederea față de Partidul Național Liberal. Rezultatul bun depinde doar de noi. Vreau să fim o echipă unită, să construim o organizație puternică. Îi felicit pe vicepreședinții PNL Frumușeni: Florin Banciu, Florin Stoi, Flavius Bunduc, pentru că nu au fugit de responsabilitate, ci și-au asumat-o în fața cetățenilor”, a declarat președintele PNL Frumușeni, Irina Iovan.
Printre participanții la aceste alegeri
s-au numărat Reginald Andronic, primarul comunei și Sorin Sălăjan secretar general adjunct, alături de membrii organizației PNL Frumușeni.
(G.C.)
Actualitate 25
Caravana de Paști va aduce bucurie în Neudorf, Chesinț și Zăbrani
citește mai mult »