Meteorologii au emis sâmbătă, 23 decembrie, noi avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu de viscoli și ninsori.

Avertizare Cod Galben

  • Fenomene și zone vizate: intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, viscol și ninsori moderate cantitativ la munte, ninsori viscolite în Maramureș și Transilvania
  • Interval de valabilitate: 23 decembrie, ora 10:00 – 24 decembrie, ora 03:00

Vor fi intervale în care vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45…60 km/h. Pe parcursul zilei în Oltenia, Muntenia și Transilvania local vor fi rafale de 70…80 km/h, iar la munte vor fi viteze de 90…100 km/h.

În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ (20…30 l/mp), iar vizibilitatea se va reduce semnificativ. În Maramureș și Transilvania temporar va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă.

Pe arii restrânse, ninsori viscolite vor fi și în Moldova, Crișana și în Banat.

Avertizare Cod Portocaliu

  • Fenomene și zone vizate: viscol puternic în zona înaltă a Carpaților Meridionali și Occidentali (în general la peste 1500 m)
  • Interval de valabilitate: 23 decembrie, ora 10:00 – 24 decembrie, ora 03:00

În zona înaltă a Carpaților Meridionali și Occidentali (în general la peste 1500 m), vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…120 km/h, va fi viscol puternic, vizibilitate foarte redusă și zăpadă troienită.

Recomandările redacției