Comisia Europeană a aprobat, miercuri, varianta revizuită a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de presă la Guvern. Documentul urmează să fie validat formal în Consiliul ECOFIN din luna noiembrie.

„După mai bine de trei luni de muncă intensă, dialog constructiv și negocieri dificile cu echipa Comisiei Europene, suntem astăzi în linia dreaptă pentru aprobarea revizuirii PNRR”, a declarat ministrul Pîslaru.

Noua valoare totală a planului este de 21,41 miliarde de euro, din care 13,57 miliarde euro sunt granturi și 7,84 miliarde euro împrumuturi.

Ce aduce nou PNRR-ul revizuit

Procesul de revizuire a avut două obiective principale:

  • aplicarea articolului 21 din Regulamentul European, care permite ajustări în contextul unor circumstanțe obiective;
  • simplificarea și eficientizarea implementării planului.

Astfel, numărul total de jaloane și ținte a fost redus de la 518 la 390, pentru a facilita monitorizarea și implementarea.

„Am eliminat jaloane redundante, am clarificat indicatorii și am redus presiunea asupra bugetului de stat și a deficitului. Scopul nostru este să evităm penalitățile cauzate de întârzieri și să protejăm investițiile cu adevărat importante”, a explicat Pîslaru.

Investiții mutate din împrumuturi în granturi

Ministrul a precizat că România a mutat 26 de investiții, cu o valoare totală de 5,7 miliarde de euro, din categoria împrumuturilor în cea a granturilor, pentru a reduce presiunea asupra bugetului național.

Totodată, au fost eliminate investițiile cu risc major, iar trei proiecte strategice au primit finanțare suplimentară de 254 milioane de euro.

Printre noile măsuri și proiecte introduse se numără:

  • capitalizarea Băncii de Investiții și Dezvoltare,
  • achiziția de ambulanțe moderne pentru urgențe,
  • contracte suplimentare pentru energie verde, în valoare de 350 milioane de euro.

Un succes major al negocierilor a fost mutarea finanțării autostrăzii A7 (2,17 miliarde de euro) pe granturi, decizie aprobată de Comisia Europeană.

De asemenea, programul „Valul renovării” are acum o componentă de 1,39 miliarde de euro pe granturi, iar investițiile strategice în digitalizare, automatizarea administrației și cloud-ul guvernamental au fost menținute.

Reforme fiscale și investiții în sănătate

Pe componenta de reforme, România a convenit cu Bruxellesul o reformulare a jaloanelor fiscale, vizând reorganizarea ANAF și îmbunătățirea colectării veniturilor.

Totodată, PNRR-ul revizuit include opt spitale și 1.200 de ambulanțe, care vor rămâne finanțate până la 31 august 2026.

„România merge mai departe cu un PNRR realist, construit pe rezultate, care aduce investiții concrete, protejează bugetul de stat și contribuie fundamental la dezvoltarea țării”, a conchis ministrul Dragoș Pîslaru.

În prezent, România a încasat deja 10,72 miliarde de euro din PNRR, adică aproape jumătate din alocarea totală, iar în perioada următoare țara ar putea atrage până la 15 miliarde de euro în economie, combinând fondurile din PNRR cu cele de coeziune europeană.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției