Festivalul Folcloric Maghiar a ajuns la cea de-a VII-a ediție și va fi organizat în satul Peregu Mic, din comuna Peregu Mare. Evenimentul se desfășoară pe parcursul a două zile, sâmbătă și duminică.

Astfel, în prima zi, de la ora 17.00 are loc defilarea cu biciclete, un campionat de minifotbal, concurs de preparat la ceaun și un program dedicat celor mici.

De la ora 19.00 va avea loc un spectacol de dans modern, urmat de la ora 20.00 de Teatrul «Liba Vonat». La ora 21.00 va avea loc decernarea premiilor, iar de la 22.00 concertul celor de la «Vincze Lilla» (Napoleon Bulvard).

De la ora 23.00, tinerii, dar nu numai, sunt poftiți la o discotecă și bal stradal, atmosfera fiind asigurată de DJ Duka, Formația Roulette și Nagy Zsolt“, ne-a declarat Kovacs Emeric, primarul comunei Peregul Mare.

A doua zi, duminică, programul festivalului debutează la ora 16.00 cu o slujbă ecumenică la Biserica Reformată din Peregu Mic.

La ora 17.00 are loc defilarea festivă în costume populare și deschiderea festivă pe scena din centrul satului Peregu Mic.

Urmează un program folcloric cultural maghiar cu participanții ansamblurilor de dans folcloric.

Kredenc Misi va susține un concert la ora 22.00, după care va avea loc un bal stradal cu formația Roulette și Nagy Zsolt.

Recomandările redacției