Ministerul Sănătății reamintește că toți cetățenii din România au dreptul la consultații preventive gratuite la medicul de familie, indiferent dacă sunt sau nu asigurați medical. Scopul acestor consultații este evaluarea stării de sănătate și depistarea timpurie a bolilor.

„Indiferent că ești asigurat sau nu, indiferent în ce zonă trăiești și ce muncești, beneficiezi gratuit de consultații periodice la medicul tău de familie. Nu ai nevoie de asigurare medicală, trebuie doar să te prezinți la medicul tău de familie”, a transmis Ministerul Sănătății, marți seară, pe pagina oficială de Facebook.

Cei cu vârste între 18 și 39 de ani pot primi o consultație gratuită anuală, pentru evaluarea riscului individual și consiliere privind stilul de viață — fumat, alimentație, activitate fizică și greutate corporală.

Persoanele de peste 40 de ani pot beneficia de până la trei consultații gratuite pe an, în funcție de necesități.

În urma evaluării, medicul de familie poate elibera bilete de trimitere pentru analize gratuite, care pot include:

  • hemoleucogramă, glicemie, colesterol total și LDL, teste pentru ficat și rinichi;
  • test HPV, ecografie sau mamografie (pentru femei);
  • test pentru depistarea sângelui ocult în scaun – pentru prevenirea cancerului colorectal;
  • test PSA pentru bărbații de peste 50 de ani.

Ministerul subliniază importanța acestor controale preventive pentru menținerea sănătății populației și prevenirea bolilor grave.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției