Cu ocazia Zilelor Comunei Livada, în deschidere, ieri a fost inaugurat cel mau frumos loc de joacă din județul Arad. Este vorba despre locul amplasat în Parcul Central din Livada, care nu are cum să nu îți fure ochii. Colorat în vreo zece culori, dar aranjate cu gust și cu pricepere, dotat cu tot felul de tobogane și hinte, dar și cu aparate inedite pentru distracția celor mici, cu bănci pentru răbdarea celor mari, locul de joacă din Livada pare desprins din poveștile cu zâne. Mai mult decât atât, primarul Adrian Țolea susține că doar o parte a parcului este finalizat. S-au plantat 40 de platani care împrejmuiesc locul de joacă, pentru a le oferi umbră copiilor, se mai lucrează la amenajarea unei piste de skateboard și a unui teren de baschet, iar în vecinătatea parcului va fi ridicată Școala Verde.

O zi foarte frumoasă astăzi la Livada, cu inaugurarea de suflet, mai ales pentru cei mici. Asta pentru că primarul Adi Țolea atunci când a candidat a promis că va face o bucurie copiilor și va amenaja un loc de joacă, unul dintre cele mai frumoase din județul Arad, și iată că astăzi lucrul acesta se pune în operă.

Începând de astăzi, copiii din Livada vor avea acces la, repet, unul dintre cele mai frumoase locuri de joacă din județul Arad. Lumea trebuie să înțeleagă că nu este o chestiune pur și simplu cu instalații de joacă, ci o gândire modulară, extinsă pe o suprafață foarte mare în care copiii din comunitate pot să se bucure.

Nu pot decât să îl felicit pe primarul Adrian Țolea pentru această investiție frumoasă realizată din fonduri guvernamentale.

Cred că e bine să vorbim în zilele acestea despre faptul că, iată, banii guvernamentali pot fi investiți în ceva frumos, eficient, în folosul comunității. Îl felicit încă o dată pe Adi Țolea și îi doresc la cât mai multe astfel de proiecte.

Iar cu ocazia Zilelor Comunei, le urez tuturor locuitorilor din Livada și Sânleani un sincer La mulți ani!“, ne-a declarat deputatul Mihai Fifor, președintele PSD Arad.

Slujba de sfințire a locului de joacă a fost realizată de către cei trei părinți ai comunei Livada, la care au asistat pe lângă oficialități, foarte mulți copii și localnici. „Arată, într-adevăr, extraordinar acest parc. Și tartanul ăsta colorat e fantastic. Avem un parc frumos, sper că vom reuși să îl și păstrăm. Asta depinde în primul rând de noi, localnicii. Ar fi păcat ca peste câteva zile să îl vedem plin de mâzgălituri, aparate rupte și bănci deteriorate sau tartan smuls. Sper că am evoluat cât de puțin“, ne spune Dan Ștefan.

Primarul Adrian Țolea, cel care în mod normal ar fi trebuit să taie panglica de inaugurare, a insistat ca aceasta să fie tăiată direct de „beneficiari“, adică de copii. „Cel mai mare ajutor pe care comuna noastră l-a primit de la Guvernul României a fost suma de 900.000 de lei. Iar pentru asta profit de prezența deputatului Mihai Fifor de a-i mulțumi pentru sprijinul acordat. Din acei bani am reușit să facem acest loc de joacă. Este cea mai mare suprafață de tartan din județul Arad. Aici sunt 1.015 metri pătrați, puțin mai încolo unde avem deja aparatele pentru fitness outdor este o suprafață de 108 metri pătrați. Am luat și două mese de ping pong, cele două castele, obiectele pentru joaca și distracția copiilor care au fost mai vechi le-am reparat și modernizat.

S-a lucrat foarte mult la realizarea acestui parc. S-a scos pietrișul care era aici, l-am refolosit, nu l-am aruncat. S-a stabilizat terenul pentru că înainte aici a fost o mlaștină, cei puțin mai în vârstă își amintesc. Ne dorim ca acest parc să fie folosit cât mai mult timp de copiii noștri.

Mai vreau să subliniez ceva: la recensământul din 2021, Livada a fost pe locul I la creșterea demografică și locul III pe țară. Asta arată că avem o dezvoltare foarte dinamică, evident și numărul copiilor crește. Din acest motiv, copiii rămân o prioritate pentru administrația pe care o conduc. Nu demult am inaugurat terenul sintetic pe care l-am modernizat, apoi a urmat acest parc, continuăm și cu canalizarea în Cartierul Tinerilor. Așadar, copiii rămân o prioritate. Suntem în grafic cu un proiect mare, pe fonduri europene: Școala Verde. Sper să ne încadrăm și să construim această școală.

În final, vă spun doar atât: La mulți ani, Livada și Sânleani!“, a declarat primarul Adrian Țolea.

După care, primarul i-a invitat pe toți cei prezenți în fața scenei, unde a avut loc un spectacol dedicat primei zile a sărbătorii comunei.

Zilele continuă astăzi

Astăzi, tot în Parcul Central, pe scenă vor urca, de la ora 17.00: Corul Bisericii Reformate – Sânleani⁣; Fanfara Bisericii Penticostale Maranata – Sânleani;⁣ Corul și Fanfara Bisericii Penticostale Betezda – Livada⁣.

Spectacolul folcloric începe la ora 18.00, cu Luciana Giurgiu cu formația⁣ și Tinu Vereșezan cu formația⁣.

Ceremonii oficiale

Nu lipsesc momentele festive și emoționante: decernarea diplomelor pentru 50 de ani de căsătorie⁣ și acordarea titlurilor de “Cetățean de Onoare” al Comunei Livada⁣.

Aurel Tămaș și focuri de artificii

De la ora 21:00, pe scenă va urca invitatul special al zilei de duminică: Aurel Tămaș și grupul instrumental Băndașii de la Cluj.

Sărbătoarea comunei Livada se încheie spectaculos, cu un foc de artificii.

Live pe pagina de Facebook a GLASUL ARADULUI 

Recomandările redacției