S-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul K. R.-D., pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

La data de 25.09.2024, în jurul orei 13:53, în timp ce se aflau în public, pe strada Preparandiei, în vecinătatea Liceului Francisc Neuman, în urma unei stări conflictuale anterioare, inculpatul K. R.-D. (major în vârstă de 18 ani) a scos din buzunar un cuțit tip briceag și a încercat să lovească cu acest obiect persoana vătămată minoră R. C.-G. (elev în clasa a X-a). În continuare, persoana vătămată a încercat să fugă, însă s-a împiedicat și a căzut la pământ, moment în care inculpatul K. R.-D. a lovit persoana vătămată cu piciorul în zona feței (mai precis în zona cavității bucale).

În urma acestor agresiuni fizice, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale. Totodată, prin aceste violențe comise în public împotriva persoanei vătămate R. C.-G., inculpatul K. R.-D., care avea asupra sa un obiect ce putea pune în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor, respectiv un cuțit tip briceag, a tulburat ordinea și liniștea publică.

Aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 și alin. 21 lit. b, c și d C. pen., și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. 2 și 3 C. pen., cu aplic. art. 38 alin. 2 C. pen.

Inculpatul K. R.-D. a fost reţinut prin ordonanţa organelor de cercetare penală din data de 25.09.2024 pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 25.09.2024, ora 19:30, până la data de 26.09.2024, ora 19:30.

La data de 26.09.2024, în cauză a fost formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad o propunere de luare a măsurii arestului preventiv față de inculpat, propunerea fiind admisă de Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 26.09.2024, până la data de 25.10.2024, inclusiv.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Recomandările redacției