Relaţiile româno-americane au depăşit momentul dificil ivit în perioada crizei politice de anul trecut, a declarat duminică ministrul de Externe, Titus Corlăţean, făcând referire şi la posibilitatea unei „vizite importante” în toamna acestui an dedicate lucrărilor la infrastructura sistemului antirachetă.

„Este bine să vorbim despre America, despre istorie, despre ce înseamnă astăzi Statele Unite şi ce înseamnă pentru România, dar şi relaţia în dublu sens care, într-adevăr, anul trecut a avut un moment mai puţin fericit. Astăzi vă pot spune că anul trecut este, în bună măsură, depăşit şi, dacă ne-am uita la câteva lucruri care s-au întâmplat sau, pot să le spun de pe acum, se vor întâmpla, inclusiv în toamna asta, suntem într-o altă situaţie decât cea de anul trecut. Nu este o ruptură sau nu a fost o ruptură cu atât mai mult cu cât relaţia asta, denumită de diplomaţi ‘de parteneriat strategic’, atât de importantă, funcţionează, cu atât mai mult cu cât cea mai importantă garanţie de securitate din istoria României – cea reprezentată de acordul privind scutul antirachetă – este o realitate”, a afirmat Titus Corlăţean, la Antena 3.

El şi-a exprimat speranţa într-un apropiat contact bilateral important, fără să precizeze, însă, numele vreunui oficial român sau american.

„Sper să avem şi o vizită importantă în toamna acestui an pentru a marca lucrările la infrastructura respectivă şi vă asigur că în tot ceea ce înseamnă o cooperare adesea mai puţin vizibilă – şi este firesc când vorbim de securitate, de combaterea terorismului, de operaţiuni speciale sau de relaţii politice – relaţia funcţionează”, a spus şeful diplomaţiei române.

Întrebat dacă „Administraţia americană ştie despre România că nu e o ţară în care se dau lovituri de stat”, Corlăţean a răspuns: „Cu siguranţă, da, şi este un partener pe care americanii se bazează în diferite proiecte internaţionale, în diferite operaţiuni, şi există o comunicare strânsă din acest punct de vedere”.

Referindu-se la criza politică de vara trecută şi la modul în care au fost percepute în SUA evoluţiile de la Bucureşti, Corlăţean a afirmat că „au fost evaluări, din păcate, eronate care au plecat de aici spre Washington”.

„Voi face referire la una singură, nu numai la enormitatea cu cele două-trei milioane de voturi furate. Apropo, în septembrie anul trecut, ministrul Justiţiei de la acel moment a făcut o solicitare către Parchetul General pentru a i se indica, potrivit legilor, câte dosare au fost instrumentate pentru milioanele de voturi fraudate. Erau vreo 600 şi ceva de plângeri de dosare. Evident că discrepanţa este uriaşă. Dar îmi aduc aminte de o altă haideţi să o numim confuzie, daţi-mi voie să o numesc confuzie: s-a spus atunci, partea americană a solicitat ambasadorul, ambasada să fie respectată independenţa justiţiei, deciziile justiţiei. Şi am spus: Curtea Constituţională nu este justiţie în România. (…) Curtea Constituţională nu este Curtea Supremă din Statele Unite, nu este Înalta Curte şi de aici o serie de consecinţe. Nu mai intru în detalii, dar această informaţie a fost transmisă la Washington şi a fost procesată”, a explicat oficialul.

Titus Corlăţean a pledat, în context, pentru repunerea cooperării cu SUA pe o linie „corectă, bună”.

El a vorbit şi despre problema vizelor şi a arătat că „este nefiresc” că România nu beneficiază de programul Visa Waiver.

„Am spus-o şi o repet: este nefiresc ca România – nu doar un partener strategic, dar o ţară care a contribuit în operaţiunile militare în teren, în Irak, în Afganistan, cot la cot cu soldatul american, şi am plătit factura în sânge, deci am plătit o factură grea, un astfel de partener strategic, care e implicat în scutul antirachetă şi toate celelalte operaţiuni şi cooperări – să fim ţinuţi în continuare în faţa uşii. E un proces legislativ care avansează mai greu, mai uşor. Vestea bună este că în iunie, una dintre cele trei iniţiative legislative în Congresul american a fost adoptată de Senat, va fi discutată în Camera Reprezentanţilor şi cu tot lobby-ul de rigoare, pe care trebuie să-l facem în continuare, sperăm să intrăm în cele două criterii, odată adoptată legislaţia. Vor fi două noi criterii şi cu o anumită derogare – nu mai intru, este foarte tehnic – avem şanse, mai ales că rata de respingere a solicitărilor de viză – şi ai noştri români nu întotdeauna au ştiut să le completeze, au mai fost şi birocraţii la americani – rata respectivă, care este în scădere, să ne permită să intrăm în Visa Waiver”, a adăugat Titus Corlăţean.

 

 

(AS – Victoria Vioară, editor: Florin Marin)

 

Recomandările redacției