Crișul și Zăbraniul bat Supercupa! Abrudean: „Să ne încadrăm jucătorii în noua echipă” vs. Irimia: „Trofeele trebuie câștigate”

0
435

Crișul Chișineu Criș și Victoria Zăbrani se vor înfrunta în Supercupa județului Arad, sâmbătă de la ora 18 pe stadionul „Otto Greffner” din Șiria. „Alb-albaștrii” vin din postura campioanei Ligii a IV-a, fiind aproape de event dacă trupa „alb-roșie” nu ar fi produs surpriza în finala Cupei.
Acum, cele două echipe se pre­gătesc pentru următorul sezon, Crișul de Liga a III-a după victoria de la baraj împotriva celor de la Petrolul Bustuchin, iar Zăbraniul de o ediție și mai bună în primul eșalon județean.
Antrenorul celor de la Crișul, Adrian Abrudean, nu caută cu orice preț răzbunarea pentru finala Cupei și, chiar dacă își dorește victoria, va folosi partida ca pe o oportunitate de a introduce jucătorii noi în echipă. „În primul rând, mă interesează să integrăm jucătorii nou-veniți ușor-ușor în cadrul echipei și vom folosi acest joc ca pe unul de pregătire. Bineînțeles că ne dorim să câștigăm orice joc, dar nu acesta este aspectul principal la meciul de sâmbătă. O parte dintre jucătorii noi vor fi legitimați, o parte sunt încă în probe și nu am luat decizia finală asupra lor. Vom încropi o echipă ca să res­pectăm competiția și vom face tot posibilul ca să gestionăm această partidă așa cum trebuie, pentru că după doar trei-patru antrenamente nu putem emite foarte mari pretenții. Ne dorim victoria, însă prioritatea numărul unu este să începem să ne înca­drăm noii jucători în angrenajul echipei” au fost cuvintele lui „Știli”.
Omologul său, Cristi Irimia, vrea încă un trofeu după cel obținut luna trecută. „Deși suntem într-o perioadă de pregă­tire și e posibil să încerc câțiva jucători noi, este un trofeu pe masă, iar trofeele trebuie câș­tigate. Sau măcar încercat, fă­cut totul pentru ele, așadar mă interesează victoria. Noutăți în lot nu avem în plus față de cei patru anunțați la reunire (portarul Mureșan și fundașii Pașcu, Bier și Tomuț), iar la capitolul plecări nu ne-a părăsit nimeni încă.”
Pe lângă meciul din Cupă, cele două au mai disputat două partide în sezonul trecut în Liga a IV-a: 1-0 pentru Zăbrani în tur (singura înfrângere a Crișului în campionatul trecut) și 5-0 pentru chișeuani, în retur. Ultima Supercupă a județului Arad s-a disputat în 2015, când Progresul Pecica, campioana Ligii 4-a de la acel moment, s-a impus cu 3-1 în fața celor de la Șoimii Lipova. De altfel, lipovanii au câștigat Cupa și în următorii doi ani, doar că în 2016 disputa cu Cermeiul nu a mai avut loc, iar vara trecută trupa lui Sabău realizase eventul.
Formații probabile:
Crișul: Mucha – Ciornei, Al. Pavel, Ianc, Siminic – Piț, Stegaru, Clej, Gâlcă – Modan, Al. Mihai.
Zăbrani: Șoltezs – Topai, Hodan, Pașcu, Tomuț – Francescu, Simion – Gherghel, Fl. Pavel, Mă­gulean – Băd.
Bogdan Mariș

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.