Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a reacționat la scandalul facturilor la energie și a anunțat că a transmis o adresă „foarte clară și dură” către Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), prin care a solicitat verificarea tuturor furnizorilor și aplicarea legii acolo unde sunt identificate nereguli.

„Sunt două elemente. O dată, TVA-ul se aplică în momentul în care se emite factura, indiferent că vorbim despre energie, apă, canalizare, telefonie mobilă, internet și așa mai departe. Doi, banii aceia nu se duc la furnizor, ci la stat. (…) Dacă au făcut acest lucru, furnizorii vor fi sancționați de Protecția Consumatorului, Consiliul Concurenței și ANRE”, a declarat ministrul la Antena 3, citat de News.ro.

Ivan a subliniat că adevărata problemă nu este doar creșterea TVA-ului, ci modul în care se formează prețul la energie. România, care în urmă cu un deceniu era exportator net și avea printre cele mai mici tarife din UE, a ajuns să importe până la 20% din necesarul de consum în orele de vârf. „Exportăm ziua la prețuri foarte mici și importăm seara la 700–1000 de ori mai mult. Aceasta este o anomalie”, a punctat oficialul.

Ministrul a amintit și de întârzierile majore în înlocuirea centralelor pe cărbune cu noi capacități de producție, prevăzute în planul de decarbonizare, subliniind că aceste probleme sistemice au contribuit la creșterea facturilor. „Nu o să stau pasiv să constat. Am identificat instrumentele financiare pentru a acoperi următoarele șase luni și următorul an și jumătate”, a spus Ivan.

El a precizat că nu are atribuții de procuror, dar a trimis deja către organele competente cazurile unde au fost descoperite nereguli penale. În opinia sa, subiectul energiei trebuie tratat ca o chestiune de securitate națională: „Prețul energiei influențează costul produselor între 7% și 80%. Fiecare creștere este o povară pentru români și companii”.

Ministrul Energiei a conchis că mandatul său este să găsească soluții pentru creșterea capacității de producție și reducerea prețurilor, nu să facă „tam-tam și circ” pe marginea scandalului facturilor.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției