Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a suplimentat anul acesta cu peste 20% fondurile pentru medicina primară de familie, pentru ca pacienţii să aibă acces la analize medicale gratuite.

Ministerul Sănătăţii introduce totodată şi tratamentul personalizat, ca prim pas în Programul Naţional pentru Combaterea Cancerului.

Medicamentele inovative ar trebui să intre mult mai ușor pe piața de medicamente, pentru că nu e normal să țină peste 30 de luni. Agenția Națională de medicamente fac pași pentru a rezolva această problemă”, a declarat Vass Levente, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

În perioada următoare, se va lucra la cadrul legal şi administrativ pentru controalele de screening, iar Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică vor elabora ghiduri privind programele pentru depistarea precoce a diferitelor tipuri de cancer.

Anul acesta, pe 5 iunie, se va sărbatori pentru prima dată Ziua natională a supravieţuitorilor de cancer, stabilită prin lege în prima duminică a lunii iunie.

Recomandările redacției