Cele trei formații românești implicate în cupele europene au disputat în ultimele zile partidele din manșa secundă a turului 3 preliminar, unde s-au înregistrat următoarele rezultate:

Champions League: FCSB – Sparta Praga 2-3 (3-4 la general)

Cehii au început excelent meciul din Ghencea și conduceau cu 3-0 încă de la pauză, după golurile marcate de Veljko Birmancevic (13 și 28) și reușita lui Lukas Haraslin (37). Elevii lui Elias Charalambous au preluat controlul jocului după pauză și au redus din diferență în minutul 60 prin Darius Olaru. Golul lui Malcom Edjouma din minutul 85 le-a dat speranțe bucureștenilor că pot completa o revenire memorabilă, dar până la final nu s-a mai înscris. Campioana României trece în play-off-ul Europa League, unde se va lupta pentru un loc în grupe cu austriecii de la LASK Linz.

Conference League: CFR Cluj – Maccabi Petah Tikva 1-0 (2-0 la general)

Clujenii au confirmat victoria obținută în tur la Sofia şi au învins cu acelaşi scor şi în manşa secundă. Anton Kresic a marcat unicul gol al meciului de pe „Dr. Constantin Rădulescu” în minutul 50, când a împins balonul în poartă după ce goalkeeperul Wolff a respins în față lovitura liberă executată de Deac. Aşadar, trupa pregătită de Dan Petrescu avansează în play-off, unde îi va întâlni pe ciprioții de la Pafos, care s-au impus astăzi cu 4-0 după prelungiri în returul împotriva celor de la CSKA 1948 Sofia, după eșecul cu 1-2 suferit în prima manșă.

Conference League: FC Astana – Corvinul 6-1 (8-2 la general)

Învinsă cu 2-1 la Sibiu, formația hunedoreană avea speranțe la calificare înainte de meciul retur, dar acestea au fost spulberate de FC Astana. Gazdele au condus la pauză cu 1-0 după golul marcat de Geoffrey Chinedu și s-au dezlănțuit în partea secundă. Marin Tomasov a punctat de două ori, Chinedu a făcut „dubla”, iar Nazmi Gripshi și Elkhan Astanov au înscris și ei. Golul de onoare al „corbilor” i-a aparținut lui Mihai Velisar, care a trimis un șut excelent în vinclul porții apărate de croatul Condric. Așadar, povestea Corvinului în Europa se încheie cu un eșec la scor, dar hunedorenii rămân cu succesul memorabil de pe terenul lui Paksi (4-0) și cu „dubla” echilibrată împotriva croaților de la Rijeka (0-0 și 0-1).

FOTO: captură Fotbal Club CFR 1907 CLUJ (facebook)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției