ISU Arad a marcat încheierea carierei militare a plt. adj. șef Mermete Daniel Traian, din cadrul Centrului Operațional – Monitorizare Situații de Urgență și Dispecerat al ISU Arad.

După 28 de ani de serviciu militar, dintre care 20 de ani în cadrul inspectoratului, 3 ani la Detașamentul de Pompieri Arad și 17 ani în dispecerat, Mermete se retrage din activitate, încheind o carieră definită prin seriozitate și responsabilitate.

În dispecerat, locul în care fiecare secundă contează, a contribuit direct la alocarea echipajelor în teren. Prin calmul, claritatea deciziilor și coordonarea atentă a resurselor, a contribuit zilnic la gestionarea situațiilor de urgență și la siguranța comunității. De multe ori nevăzută, munca din dispecerat înseamnă vieți salvate, intervenții eficiente și sprijin real pentru cetățeni, iar experiența și profesionalismul său au avut un rol important în acest proces.

Ieri, 22 februarie, și-a sărbătorit ziua de naștere, un moment care a precedat simbolic trecerea într-o nouă etapă a vieții. La momentul pensionării, alături de comanda inspectoratului, i-au fost aproape și foști colegi precum și fostul șef al Centrului Operațional, domnul colonel (r) Turcuș Cosmin.

“Îi mulțumim pentru devotament, pentru echilibrul și profesionalismul demonstrate de-a lungul anilor și pentru contribuția adusă siguranței comunității arădene.

Îi dorim multă sănătate, liniște și bucurii alături de cei dragi în anii care urmează!”, spun cei de la ISU Arad.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției