Vineri, 30 iunie 2023, începând cu orele 16:00, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” organizează lansarea volumului de debut semnat de Stelian Deaconu, „Viața mondenă prin ochii unui taximetrist”. După cum subliniază autorul, acest volum, apărut la editura Literagraf din București, reprezintă o compilație a unor articole, inspirate din realul cotidianului, fiind „rodul unui efort ce constă în a transpune prin cuvinte bine alese părerile conturate cu migală într-o grilă a sentimentelor și perspectivelor finalizate cu concluzii practice”. Ineditul volumului este garantat, atât prin prisma experienței de viață personală și profesională a autorului, cât și prin modul de organizare „intern” al tematicilor: „fiecare subiect începe cu o pregătire a cititorului în ce privește perspectiva a ceea ce urmează să citească”, urmat de un rezumat al subiectului ce relevă esența temei, pentru ca „întrebarea de final” să îndemne cititorul să își evalueze propriile obiective. Lansarea de carte, găzduită de Sala de Artă și Multimedia „Sabin Drăgoi” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad, va beneficia de prezentarea volumului realizată de prof. Floarea R. Cândea, prof. univ. dr. Cornel Pădurean, dr. Ravi Jogadia, moderator fiind prof. documentarist Ioana Nistor.
A1 56
E oficial: România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen începând cu 1 ianuarie 2025
citește mai mult »