Cermeiul nu a reușit să încheie seria negativă. La Lugoj, „roș-albii” au jucat ceva mai bine decât în ultimele partide, dar s-au întors cu mâna goală. Meciul a fost decis de reușita lui Precupanu din debutul părții secunde, după o acțiune inițiată de Zoran Radu.
„Nu meritam să pierdem la cum am jucat, echitabil era un rezultat de egalitate. Din păcate, am luat din nou un gol pe o greșeală colectivă, după care am alergat după egalare. Din păcate, ocaziile pe care ni le-am creat le-am ratat. Ne-au și lipsit Nistor și Suslak, doi jucători foarte importanți pentru noi, dar, prin forța grupului vom ieși cumva din această criză. Nici noi nu știm unde e exact problema, de ce nu vin rezultatele, dar trebuie să rămânem o familie și să muncim și mai mult”, consideră Abdoulaye Diarra, fotbalistul care
i-a oferit pe tavă mingea de 1-1 lui Bulza, dar acesta a tras peste din numai 4 metri.
Deocamdată, jocul rezultatelor o ajută pe trupa lui Mircea Aslău, dar amenințarea retrogradării există.
„Noi am dus clubul în această situație mai dificilă, tot noi trebuie să-l scoatem. Trebuie să facem tot posibilul să îndeplinim obiectivul fixat pentru acest an și eu cred și sper că nu vom retrograda. Chiar dacă urmează meciuri foarte grele pentru noi, trebuie să facem puncte, chiar începând cu etapa viitoare, împotriva Ripensiei”, a mai spus mijlocașul ivorian al Cermeiului.

Recomandările redacției