Casa Națională de Pensii Publice informează beneficiarii sistemului public de pensii că operațiunile referitoare la achitarea drepturilor de pensie pentru luna septembrie 2020 au fost încheiate.

Documentele de plată/informare a plății pensiei au fost expediate către Compania Națională ”Poșta Română” SA și au fost finalizate toate celelalte operațiuni care implică plata pensiilor și a celorlalte drepturi de asigurări sociale în luna septembrie 2020.

În luna septembrie, 2020 calendarul de plată va fi respectat. Plăţile curente se vor efectua în perioada 1 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor. Iar pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective .

Deasemenea plăţile restante se vor face între 11 – 15 ale lunii tot la la domiciliul beneficiarilor

Pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

Plata prin conturi curente sau conturi de card se face în data de 14.

Documentul de informare (talonul mov) va fi transmis între 1 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor.

Pensionarii avizaţi la domiciliu documentul de informare se poate ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

Reamintim cu această ocazie că, începând cu 1 septembrie 2020 faptul că valoarea punctului de pensie este de 1.442 lei, indemnizația socială pentru pensionari este de 800 lei iar indemnizația pentru însoțitor, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I, este de 1.154 lei.

Recomandările redacției