Dodean şi Krupla sunt sportivii anului la CSM Arad, Codrean completează podiumul!

0
204

CS Municipal Arad şi-a stabilit, la fel ca în fiecare an, primii zece performeri, pe baza rezultatelor internaţionale şi naţionale majore. În 2019 avem doi sportivi ai anului, la feminin şi masculin. Daniela Dodean-Monteiro, sportiva clubului cu cele mai mari şanse de a se califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo, de anul viitor, e din nou numărul 1! Titlul european cu echipa de senioare a României, medalia de argint la Jocurile Europene, tot alături de naţională, plus titlurile naţionale la simplu şi dublu şi argintul de la dublu mixt, i-au fost suficiente Danei să fie desemnată sportiva anului 2019 la CSM Arad. Dana Dodean revine acasă în această săptămână, urmând să îşi primească în zilele următoare, probabil chiar la Gala Sportului Arădean şi Titlul de Cetăţean de Onoare al Aradului, acordat recent de autorităţile locale.
Dodean, aur european; Krupla,
triplu medaliat european şi mondial!
Un sportiv mult mai tânăr, dar la fel de talentat şi valoros, halterofilul Cosmin Krupla, triplu medaliat mondial la categoria U17 (juniori II), categoria 49 de kilograme şi triplu medaliat european la aceeaşi categorie de vârstă, dar la 55 de kilograme, este sportivul anului 2019, dar la masculin! Krupla e şi multiplu medaliat naţional la juniori I şi II. Pe locurile 3, 4 şi 5, în clasamentul întocmit de conducerea CSM-ului, se poziţionează trei pistolari ai secţiei de tir, Casian Codrean şi Daria Haristiade, ambii multipli campioni naţionali de juniori 1, tineret şi seniori şi componenţi ai lotului olimpic de tineret, respectiv Luca Joldea, multiplu campion naţional la juniori I şi II, tineret şi seniori, medaliat cu bronz la concursul internaţional Olympic Hopes şi component al lotului naţional de juniori.
Secţiile de haltere şi tir, cele mai prolifice!
În topul CSM Arad pe 2019 urmează, în ordine, pe locurile 6-10: Andreea Popescu (nataţie), multiplă medaliată naţională la junioare şi tineret, participantă la FOTE (Festivalul Olimpic al Tineretului European) şi componentă a lotului naţional de junioare, Denis Both (atletism), multiplu medaliat naţional de tineret şi seniori în probele de disc şi suliţă, Emanuel Danciu (haltere), campion naţional la seniori şi component al lotului naţional, Sonia Ichim, multiplă medaliată la Campionatul Naţional de senioare şi Daniel Jigău (haltere), multiplu medaliat la Campionatul Naţional de seniori.
Peste 200 de medalii, în 2019
„În acest an s-au obţinut peste 200 de medalii, la competiţii internaţionale şi interne, mai exact Campionate Naţionale şi Cupa României”, spune directorul CSM Arad, Lucia Mihalache. Ca în fiecare an, CSM Arad va avea sportivi şi în topul performerilor anului la Gala Sportului Arădean, eveniment programat la mijlocul acestei luni.
Top 10 sportivi CSM Arad, în 2019:
1. Daniela Dodean (tenis de masă) la fe­minin
1. Cosmin Krupla (haltere), la masculin
3. Casian Codrean (tir), 136,5 puncte
4. Daria Haristiade (tir), 120 puncte
5. Luca Joldea (tir), 73,5 puncte
6. Andreea Popescu (nataţie), 60,5 puncte
7. Denis Both (atletism), 36 puncte
8. Emanuel Danciu (haltere), 30 puncte
9. Sonia Ichim (gimnastică ritmică), 27 puncte
10. Daniel Jigău (haltere), 20 puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.