Doi bărbați din Arad au fost reținuți de polițiști după ce ar fi agresat un alt bărbat pe o stradă din municipiu.
Incidentul a avut loc în seara de 19 iunie 2026, în jurul orei 23:55, pe strada Aprodul Purice. Polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o persoană se află căzută la pământ.
La fața locului a intervenit și un echipaj medical. Din primele declarații ale victimei a reieșit că aceasta ar fi fost lovită de două persoane necunoscute, în urma unui conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool.
În urma cercetărilor, polițiștii au identificat doi suspecți, în vârstă de 43 și 38 de ani, ambii din Arad. Pe baza probelor administrate, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de lovire.