La data de 15 aprilie 2026, polițiștii orașului Pecica au fost sesizați despre faptul că, în noaptea precedentă, din localitate ar fi fost sustrasă o autoutilitară.

Din primele verificări, a reieșit că vehiculul a fost parcat, peste noapte, în fața imobilului proprietarului, fiind asigurat corespunzător.

La scurt timp după sesizare, vehiculul a fost găsit abandonat, în extravilanul localității Sânpetru German, pe un drum lăturalnic.

La data de 17 aprilie, în urma investigațiilor polițiștilor, au fost identificați și depistați doi bărbați, de 39 și 22 de ani, bănuiți de comiterea faptei.

În baza probatoriului administrat, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în scop de folosință și complicitate la aceeași infracțiune, urmând a fi luate și măsuri, dacă se impun.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției