Se întâmplă la noi în țară, unde o  trecere de pietoni a fost făcută fix în mijlocul unui câmp, iar marcajul leagă două terenuri agricole. Nu sunt trotuare în zonă și nici drumuri care să se intersecteze cu cel principal.

Reabilitarea drumului județean din comuna ieșeană Movileni, o lucrare așteptată de oameni, i-a nemulțumit însă atunci când au văzut că a fost trasată o trecere de pietoni care nu duce nicăieri.

De-o parte și de alta a trecerii de pietoni care leagă două terenuri agricole din comună sunt rigole. Nici măcar nu au fost amenajate podețe. Prin urmare, pietonii ar trebui să treacă prin șanțuri dacă își doresc să traverseze pe aici, conform digi 24.

În satul Iepureni din aceeași comună, o trecere de pietoni asemănătoare a fost trasată tot dintr-un șanț în altul.

Autoritățile locale se apără și spun că au primit toate avizele pentru aceste treceri.

Marius Dangă, vicepreședinte CJ Iași: În zonele în care s-a identificat nevoia de a traversa de pe-o parte pe cealaltă s-a încercat a se da o soluție pentru cetățeni. Între linia de margine și rigolă sunt 40 de centimetri, 50 de centimetri pe care se poate circula. În plus, spun autoritățile, trecerea din câmp are în apropiere o stație de autobuz, iar legea prevede existența unei astfel de trecere în proximitate. Având în vedere ca drumul este în pantă, au decis să o traseze la câteva zeci de metri distanță.

Sursa digi 24

Recomandările redacției