Substanțe interzise descoperite de jandarmii arădeni într-un autoturism

În dimineața zilei de sâmbătă, 6 septembrie a.c., în jurul orei 00:50, un echipaj de intervenție din cadrul Detașamentului 1 Mobil, aflat în misiune de menținere a ordinii publice în municipiul Arad, a observat două persoane aflate lângă un autoturism, care au manifestat un comportament suspect și au încercat să evite contactul cu forțele de ordine.
Cele două persoane au fost legitimate și supuse verificărilor. În urma controlului autoturismului, jandarmii au descoperit, în portiera acestuia, substanțe susceptibile a fi droguri de risc. Persoanele în cauză au susținut că substanțele ar fi fost achiziționate pentru consum propriu.
Ca urmare a celor constatate, jandarmii au întocmit actele de constatare prevăzute de lege, iar cazul a fost predat instituțiilor competente pentru continuarea cercetărilor. Autoritățile competente vor stabili cu exactitate proveniența substanțelor și circumstanțele în care au fost achiziționate.
Reamintim cetățenilor că deținerea și consumul de substanțe interzise constituie infracțiuni prevăzute de legislația în vigoare și atrag răspunderea penală.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției