lansare carte MuresConsiliul Local şi Primăria Oraşului Pecica marchează, pentru al treilea an consecutiv, Ziua Internaţională a Mediului prin editarea unor volume care prezintă bogăţiile naturale ale zonei.
Primul s-a numit „Pecica şi împrejurimile”, urmat anul trecut de varianta acesteia în limba maghiară, „Pécska és környéke” şi de volumul „Pecica şi Mureşul”.
Ca o continuare, evenimentul editorial derulat în urmă cu câteva zile la Pecica se înscrie în acest trend adică lansarea a două volume legate de natură, scrise de către profesorul de biologie pensionar Ioan Moldovan, fost director al Şcolii Generale nr. 2 din Pecica şi nepotul său, Bodi Moldovan Cristian.
Prezent la eveniment, primarul Petru Antal a subliniat câteva idei. „Sunt sigur că mulţi dintre pecicani cunosc, în gene­ral, mediul în care trăiesc, dar, citind cel mai nou volum, am aflat detalii foarte interesante despre speciile de plante din Pecica, motiv pentru care îl recomand tuturor” a spus primarul.
Ioan Moldovan a spus acum că în oraş se găsesc peste 800 de specii de plante, din care peste 100 sunt medicinale sau aromatice, iar 85 de specii care se găsesc fără a fi cultivate de om sunt descrise detaliat în volumul „Pecica şi farmacia sa verde”, cu imagini, caracteristici şi efecte lăcuitoare. La finalul lansării de carte, cei doi autori au dedicat volumele, care pot fi achiziţionate la ei.

Recomandările redacției