În această marți, 15 august a avut loc o dublă sărbătoare la Șiștarovăț. Prima sărbătoare este legată de însemnătatea zilei, Biserica din localitate purtând hramul Adormirii Maicii Domnului iar cea de a doua sărbătaore Ziua Șiștarovițenilor. Sute de oameni s-au adunat la deschiderea rugii acolo unde primarul din Șiștarovăț Marinel Jurjescu alături de alte oficialițăți importante precum deputatul Eugen Pistru, senatorul Mihai Fifor, deputatul Alda Adrian, dar și primarul orașului Lipova Florin Pera și administratorul orașului Lipova Adrian Antoche, dar și mulți alții au deschis oficial evenimentul.
„Mă bucur foarte mult că ați venit într-un număr atât de mare la «Ziua Șiștarovițenilor» pe data de 15 august când se sărbătorește Sfânta Maria, iar cu această ocazie doresc să îi felicit pe toți cei care își serbează astăzi ziua. Vă mulțumesc tuturor locuitorilor comunei care de fiecare dată ați fost alături de noi și ne-ați sprijinit în organizarea acestui eveniment deosebit”, a declarat primarul Marinel Jurjescu în deschiderea evenimentului.
Pe scenă a urcat un ansamblu de dans tradițional, iar în continuare atmosfera a fost întreținută de către Mirela Petrean alături de formația acesteia care au încins o horă mare în deschiderea evenimentului.