După numărul uriaș de spectatori, dar mai ales dacă ținem cont de atmosfera pe care au creat-o în colaborare cu artiștii de pe scenă, este cât se poate de evident că Păulișului i-a lipsit această sărbătoare. O zi specială în care comuna lor să fie sărbătorită, iar oamenii să simtă că tradiția le este respectată, dar și dusă mai departe.
Scena a vibrat de dansurile și jocurile populare pregătite cu atâta trudă de membrii ansamblurilor populare, a răsunat de armoniile instrumentelor care au acompaniat vocile soliștilor vocali, dar mai cu seamă a rezonat cu emoțiile publicului, care a răspuns pe măsură. Au fost artiști cu toții, iar stadionul s-a transformat într-o scenă care i-a găzduit pe toți cei prezenți. S-au întins hore, s-au dat “mână cu mână”, s-a aplaudat, s-au transmis emoții puternice, toată lumea s-a simțit bine și a savurat momentul.
Emoție
Este cunoscut faptul că primarul Sigheti nu este în elementul său cu astfel de momente de petrecere, tocmai de aceea s-au putut observa emoțiile. Mai degrabă un edil preocupat de șantierele de lucru din comuna sa, decât cu petrecerile, totuși Saul Sigheti, primarul comunei Păuliș, s-a arătat încântat de spectacolul oferit cetățenilor din comună, dar mai ales de numărul foarte mare și de succesul evenimentului.
“Ne bucurăm că după atâția ani de zile și în comuna Păuliș organizăm o zi a noastră, a locuitorilor comunei noastre. O zi în care celebrăm toate cele patru sate: Sâmbăteni, Păuliș, Barațca și Cladova. Ne dorim ca din acest an, evenimentul să devină o tradiție.
Ne bucurăm de toți cei care sunt prezenți și sperăm ca toată lumea să se simtă cat mai bine alături de noi, pentru că avem o comună frumoasă, care merită să fie adusă în rândul celor din județul nostru, acolo sus, unde îi este locul.
Ultimul eveniment de acest gen mi se pare că a fost organizat în comuna noastră în anul 2018”, a declarat Saul Sigheti.
Echipă
Primarul nu a fost însă singur, având în jurul său o adevărată echipă din care nu a lipsit viceprimarul Viorel Petruța.
Alături de conducerea primăriei s-au aflat și liderii AUR, conduși de deputatul Ciprian Vărșan. La eveniment a fost prezent și Denis Crișan, consilier județean: “Astăzi m-am alăturat domnului primar Saul Sigheti, în comuna Păuliș pentru că este o zi foarte importantă, de sărbătoare pentru comunitatea sa. Îl felicit pe domnul primar pentru organizare. M-am simțit ca acasă, este foarte frumos aici. Pentru locuitorii județului Arad: dacă nu ați reușit să ajungeți anul acesta, vă rog să veniți anul viitor, pentru că aveți ce vedea. Doamne ajută și să avem parte de o Românie frumoasă și plină de sărbătoare aproape în fiecare zi!”.
Artiștii
Atmosfera a fost întreținută de artiștii: Ansamblul Podgorenii Păuliș, Ansamblul Șiriana Șiria, Ansamblul Florile Mureșului, Ansamblul Vatra Arădeană, Maya Hedeșan, Medeea Michnea, Alessia Szuda, Lucas Morodan, Corul Școlii Gimnaziale Păuliș.
Printre artiștii consacrați: Maria Florea, Maria Rașca, Adriana Peștean, Mihaela Michnea Pecican, Dorel Banci, iar invitata specială Simona Costin și formația sa au ridicat pur și simplu toată lumea de pe scaune.
Live-uri pe pagina de Facebook a Glasul Aradului.
