Academia de poliție“ de trei luni de zile, pe care o fac mai mult formal, nu îi ajută prea mult pe polițiștii locali din Arad să scape de infinitele plângeri și reclamații care se abat asupra lor. Acuzați de incompetență și rea-voință, de pur și simplu neînțelegerea fenomenului din trafic, misiune care se pare că îi copleșește, polițiștii locali cu atribuții în „fluidizarea“ traficului își fac treaba mai mult pe dos. Dovadă stau reclamațiile aproape zilnice la adresa modului în care polițiștii locali își desfășoară misiunea în trafic.

Una dintre cauzele principale o reprezintă pregătirea pe care polițiștii locali o au. Marea majoritate a agenților DGPLA care participă la fluidizarea traficului în Municipiul Arad au studii superioare și toți au absolvit cursul de inițiere organizat de Ministerul de Interne, cu durata de 3 luni. Cursul pregătește polițiștii locali din cadrul Serviciilor de Ordine și Sigranță publică din cadrul DGPLA pentru ordine publică și fluidizare (partea contravențională).
Polițiștii locali arădeni care participă la fluidizarea traficului, fac acest lucru în baza Planului de ordine și siguranță publică al Municipiului Arad în care sunt precizate explicit intersecțiile și unitățile de învățământ în care polițiștii locali își fac simțită prezența
, este punctul de vedere oficial al Primăriei Arad, în subordinea căreia își desfășoară activitatea Poliția locală.

Doar că: „marea majoritate a agenților au studii superioare“ nu înseamnă că au toți. În plus, studii superioare pot însemna diverse specializări, cum ar fi desenul, politehnica, silvicultura, zootehnia sau multe altele care nu au nimic de-a face cu atribuțiile de polițist pus să dirijeze mii de mașini sau să înțeleagă fenomenul din trafic. O altă problemă o reprezintă cursul de trei luni de zile, absolut insuficient, asta în condițiile în care nu este făcut de mântuială, pentru a pregăti un polițist local să „fluidizeze traficul“.

Recomandările redacției