Rezultat remarcabil pentru micuții jucători ai echipei UTA, antrenați de Răzvan Pop, la un turneu internațional desfășurat la Debrecen, în Ungaria. Turneul Karneval Kupa 2024 din Debrecen s-a desfășurat în perioada 10-11 august și au participat 21 de echipe. Printre echipe fiind si academii, cum ar fi Ujpest Akademie, Ferencvaros Akademie, Carvalho Brazil Labdarugo Akademie, Academia Viitorul Cluj, Derecske Labdarugo Akademie, DVTK Labdarugo Akademie.

Jucătorii UTA-ei au obținut locul III. „Am fost repartizati în grupa A, la începutul turneului. Am avut, în prima zi de turneu, cinci meciuri (patru victorii si un egal), terminând grupa pe locul 1 cu 13 puncte. A doua zi am fost repartizati în o nouă grupă de trei echipe, grupă pe care am câstigat-o cu maxim de puncte (6). În final am rămas cele mai bune 3 echipe (Academia UTA, Ujpest Akademie si Academia Viitorul Cluj). Am jucat fiecare cu fiecare pentru câstigarea turneului. Primul meci l-am terminat la egalitate (0-0) cu Ujpest Akademie, iar al doilea meci, cu Academia Viitorul Cluj, l-am pierdut din păcate cu 2-1, după ce am condus cu 1-0. Am terminat turneul pe locul 3. Locul 1 – Ujpest Akademie, locul 2 Academia Viitorul Cluj. A fost un rezultat foarte bun, sunt mândru de implicarea, atitudinea, agresivitatea pozitivă, atentia si dorinta de invătare arătată de copii”, ne-a declarat Răzvan Pop, antrenor la grupa 2016 (U9) in cadrul Academiei UTA Arad si coordonator al Centrului de Dezvoltare din cadrul Academiei UTA.

Rândul de sus: Victor Tocan, Marc Țucudean, Ayan Orădan, Tudor Ciotu, Rareș Berariu

Rândul de jos: Tudor Dehelean, Kende Püsök, Patrick Susan, Levi Palcu, Inocentiu Dobrea

 

 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției