Luni, 8 septembrie 2025 nu a fost doar prima zi de școală. Pe holurile Liceului „Atanasie Marienescu” Lipova s-a simțit mai mult decât emoția unui nou început. S-a simțit unitatea. S-a văzut respectul, iar în privirile elevilor lipoveni s-a descoperit mândria de a face parte dintr-o școală care înseamnă mai mult decât o instituție: înseamnă o COMUNITATE.
“Elevii noștri au ales să poarte, încă din prima zi a anului școlar 2025-2026, echipamentul personalizat cu numele liceului. Aparent, un simplu articol vestimentar. În realitate, un simbol al apartenenței, al încrederii, al valorilor împărtășite.
Prin această alegere, copiii noștri ne-au transmis un mesaj puternic: Suntem mândri că suntem elevi ai Liceului „Atanasie Marienescu”! Suntem uniți! Credem în respect, în educație și în puterea de a construi împreună!
Această inițiativă nu ar fi fost posibilă fără sprijinul constant al părinților, care au înțeles importanța cultivării unui sentiment de unitate în mediul școlar. Un gând special de recunoștință se îndreaptă către Asociația de Părinți „Zbor spre succes – LAM Lipova”, un partener esențial în acest demers.
Ne dorim ca exemplul acestor elevi să devină o sursă de inspirație pentru toți colegii lor – un îndemn grăitor că școala este mai mult decât un spațiu de învățare: este locul în care devenim ceea ce suntem cu adevărat.
Felicitări, dragi elevi! Ne-ați reamintit cât de frumos este să creștem împreună.
Mulțumim, dragi părinți, pentru că sunteți parte activă din această frumoasă comunitate!
La început de drum, să nu uităm că fiecare gest – oricât de mic – are puterea de a construi.
Împreună, prin respect, implicare și pasiune pentru educație, putem transforma școala în cel mai frumos loc”, a transmis profesoara Cristina Ianculescu, directoarea adjunctă a școlii.