Şoimii Şimand a fost învinsă cu 8-2 în meciul disputat astăzi pe terenul celor de la Luceafărul Buzău, în cadrul etapei 17 a Ligii 1 la futsal. Dan Morariu a marcat ambele goluri ale formației arădene, primul în minutul 3, când a egalat la 1 și apoi, în minutul 32, când tabela a arătat 6-2.  Pentru gazde au punctat Ignat (3), Bobe (2), Iacob (2) și Poterașu.

„Cu toate că la un moment dat a fost 1-1, se poate spune că ne-am dezmorțit destul de greu. Practic, echipa din Buzău a făcut diferența în prima parte, după care s-a jucat de la egal la egal, cu ocazii multe din partea noastră. În fine, și astăzi am avut o echipă tânără, sunt puțin dezamăgit de unii pe care i-am legitimat, dar nu vin să joace. Nu e nicio problemă, joacă copiii, cresc, sunt mândru de ei”, a spus profesorul Daniel Mărcuș, care azi a contat pe: Jasper Laurovics, Dan Morariu, Andrei Trif, Dumitru Buruiană, Daniel Mărcuș, Darius Raul Tomuța, Deian Bătrânuț, Marius Ujoc și Ciprian Balaban.

Cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat, Șimandul rămâne pe ultimul loc, cu 6 puncte. În ultima rundă, echipa din județul Arad va juca pe teren propriu împotriva penultimei clasate West Deva.

Recomandările redacției