Eugen Trică a preluat-o pe FC U Craiova acum o lună, înlocuindu-l pe Nicolo Napoli, iar începutul său de mandat a fost unul dificil, cu trei remize și o înfrângere în primele patru partide. Etapa trecută însă, FC U a obținut primul succes din play-out, 3-2 pe teren propriu cu Universitatea Cluj și a scăpat de ultima poziție, urcând, temporar, pe un loc de baraj. Oltenii au chiar șansa de a se salva direct, însă pentru asta au nevoie de un succes la Arad împotriva UTA-ei, în meciul care se va disputa luni, de la ora 18:00.

„Ne așteaptă o partidă foarte importantă în privința punctelor, dificilă în privința adversarului. UTA vine după o serie de victorii, au un moral foarte bun, au ajuns pe primul loc, o echipă bună, care din punctul meu de vedere cred că are cel mai bun contraatac din Liga 1, au și jucători cu aceste caracteristici. Eu zic că noi suntem bine, băieții vin după o partidă foarte bună contra celor de la Universitatea Cluj și îmi doresc să mergem pe aceeași linie din punct de vedere al mentalității. Noi, la Arad, trebuie să intrăm cu gândul să câștigăm meciul, nu să jucăm bine, exact cum am lucrat la partida de la Craiova, cu Universitatea Cluj, unde s-a văzut aceeași atitudine bună, determinare și dorință mare de victorie. Cam pe lucrurile astea mă bazez” a declarat antrenorul de 47 de ani.

Trică este familiar cu suporterii și istoria UTA-ei, deoarece a antrenat formația „roș-albă” în sezonul 2013-2014, în Liga a II-a. „Eu știu foarte bine și publicul de acolo, care pune o presiune fantastică pe adversar. Am antrenat această echipă în trecut, dar până la urmă nu joacă publicul și ei trebuie să-și facă jocul, mă refer la jucătorii mei și să fie montați și să câștigăm cele trei puncte foarte importante pentru mine și pentru băieții mei. Din punctul meu de vedere se întâlnesc două echipe bune, atât UTA Arad, cât și noi, nu contează locul din clasament, în privința asta nu cred că sunt probleme. E un derby, știți foarte bine denumirea acesteia, Bătrâna Doamnă, au o istorie foarte bogată în fotbalul românesc, au câștigat campionate, și-au făcut un stadion nou și pe lângă lucrurile astea, cum spuneam înainte, au și un public de admirat. Noi trebuie să fim concentrați pe ce avem noi de făcut, și anume să luăm cele trei puncte. Acești băieți sunt capabili să facă lucrurile astea. Ei sunt conștienți de importanța jocului și sper să o facă bine, nu ca în trecut, când, dacă vă aduceți aminte meciurile de la Arad, echipa a dominat, și-a creat foarte multe ocazii și rezultatul a fost de partea celor de la UTA. Sper ca de data asta să câștigăm noi cele trei puncte”

În ultima etapă, FC U va juca pe teren propriu împotriva lui FC Hermannstadt.

FOTO: Fotbal Club Universitatea 1948 (facebook)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției