Pe 5 aprilie, începând de la ora 9:30, la Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” din Arad, va avea loc a XXX-a ediție a Concursului Internațional de dans ,,Ghiocelul de Argint”. Pe durata acestui concurs peste 600 de participanți își vor demonstra talentul la dans, cu scopul de a se afirma drept câștigători. 

Din România concurează județele Alba, Constanța, Mureș, Ialomița, Cluj, Hunedoara, Vaslui, Gorj, Timiș, Bihor, Dolj, Bacău, Olt, Călărași, București și Arad. Însă marea majoritate este alcătuită din participanți străini, veniți din Serbia, Ungaria, Croația, Republica Moldova.  

Acest eveniment este organizat de Palatul Copiilor Arad, o instituție dedicată celor dornici de a-și găsi pasiunea, condusă de prof. Denisa Bara, director, și prof. Ciucu Melania, director adjunct. Coordonatorii concursului sunt Mirela Cosma, profesoară de dans modern și Ioana Teodora Lung, profesoară de dans sportiv.  

Le mulțumim Palatului Copiilor Arad și profesoarelor coordonatoare pentru îmbogățirea orașului cu un eveniment de renume internațional, iar celor 665 de participanți le urăm mult succes!

Lasă un răspuns

Recomandările redacției