Comunitatea academică a Universități „Aurel Vlaicu” din Arad a primit, în rândurile ei, unul dintre cei mai reputați economiști ai mediului academic: profesorul universitar emerit dr. Vasile Dinu de la Academia de Studii Economice din București. Recunoscut pentru contribuția la dezvoltarea învățământului academic și pentru rolul său în dezvoltarea revistei „Amfiteatru Economic”, cea mai importantă revistă de economie din țară, indexată și cotată în Web of Science, profesorul Vasile Dinu s-a afirmat atât ca un reputat specialist în domeniul economic  cât și ca un excelent pedagog și susținător al tinerilor cercetători.

Ceremonia de acordare a distincției Doctor Honoris Causa a avut loc miercuri, 8 februarie, la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Au fost prezenți membri ai Senatului UAV, profesori, studenți și invitați de la universități de prestigiu din țară, echipa redacțională a revistei „Amfiteatru Economic”.

Din comisia de Laudatio au făcut parte: dr.habil.ec. Dan-Cristian Dabija, profesor universitar la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca;  Academician Emilian Dobrescu și prof. univ. dr. Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din București. Președintele comisiei a fost prof.univ.dr Radu Ioan, președintele Senatului UAV.

„Este o onoare pentru comunitatea academică a universității noastre să îl primească în rândurile ei pe distinsul profesor Vasile Dinu, o personalitate a lumii academice al cărui parcurs profesional  dovedește dorința de autodepășire, forță de muncă și tenacitate. Suntem convinși că domnia sa va susține dezvoltarea universității noastre și va avea un rol important în promovarea UAV” a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.

Recomandările redacției