Pompierii. Eroi în fiecare zi. Eroi chemați mereu în situații limită, întotdeauna la datorie. Eroi care apără viața, riscându-și propria existență. Eroi care demonstrează profesionalism, devotament, curaj, spirit de sacrificiu. Eroi care luptă cu incendiile, exploziile, accidentele de circulație, inundațiile sau alte calamități, aducând speranță.

„Pompierii arădeni – istorie și identitate” este denumirea proiectului expozițional ce aduce în prim-plan patru expoziții tematice ce reflectă istoria impresionantă a pompierilor din Arad, intrinsec legată de istoria județului și a municipiului Arad. Indiferent dacă lucrează în mediul urban sau rural, fie că este pompier voluntar sau de carieră, a fi pompier și a acționa în slujba comunității reprezintă sacrificiu, dăruire, angajament și dedicare puse toate în slujba semenilor.

Organizat de Complexul Muzeal Arad, în baza unui proiect elaborat și coordonat de col. rz. dr. Dan Paicu, conceptul expozițional este realizat în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Arad, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad, Consiliul Județean Arad și Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, alături de numeroase organizații și instituții arădene: Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Arad, Galeriile Turnul de Apă, Secția de Pompieri Bârzava, precum și S.V.S.U.-urile (Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență) din Lipova, Nădlac, Pecica, Pâncota, Secusigiu, Sântana, Șiria, Vinga, Zăbrani și Zădăreni.

Prima expoziție, intitulată  „Istoria pompierilor civili arădeni”, va avea loc în perioada 8-12 mai 2024, la sala „Clio” a Complexului Muzeal Arad. În aceeași locație, în perioada 14-19 mai 2024, arădenii sunt invitați să exploreze istoria și tehnologia utilizată de pompierii voluntari prin expoziția „Tehnică și inovație: evoluția mijloacelor de stingere a incendiilor pe meleaguri arădene”. În perioada 21-26 mai 2024, sala „Clio” a Complexului Muzeal Arad va găzdui expoziția „Eroi la datorie: pompierii și comunitatea arădeană”, iar cea de-a patra expoziție tematică concentrează „vârfurile de lance”, cele mai noi și spectaculoase dotări ale pompierilor militari pentru lupta de zi cu zi cu focul sau alte tipuri de risc. Toate acestea sunt grupate în cadrul expoziției cu titlul „În slujba siguranței: pompierii militari în contemporaneitate” și care va avea loc la sala „Clio” a Complexului Muzeal Arad, în perioada 28 mai-2 iunie 2024.

Conceptul expozițional, documentele, artefactele, informațiile și aspectele vizuale constituie parte integrantă din „Muzeul virtual al pompierilor din județul Arad”, un spațiu virtual modern și care răspunde necesităților culturale ale prezentului.Vernisajul proiectului expozițional „Pompierii arădeni – istorie și identitate” va avea loc miercuri, 8 mai 2024, începând cu ora 18:00, la sala „Clio” a Complexului Muzeal Arad. „Vă invităm să descoperiți și să apreciați istoria impresionantă a pompierilor arădeni, reflectată în cele patru expoziții tematice captivante care celebrează curajul și devotamentul acestor eroi de-a lungul istoriei!”, spun organizatorii.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției