FCC UAV ICIM Arad va disputa mâine primul meci pe teren propriu din noul sezon al Ligii Naționale de Baschet Feminin. Începând cu ora 15:00, „galben-albastrele” vor întâlni Rapidul, formație pe care au învins-o în finala mică a stagiunii precedente, cucerind medalia de bronz.

Săptămâna trecută, echipa de 3×3 a grupării arădene, formată din Andreea Mititelu, Boglarka Biszak, Anamaria Ciotir și Bianca Voica-Nagy, a cucerit Cupa României în capitală, chiar după o finală împotriva Rapidului, câștigată cu scorul de 21-13, așadar FCC UAV va avea ascendentul moral în disputa de mâine.

Întâlnirea a fost prefațată de antrenorul principal al arădencelor, Miroslav Popov: „Rapidul ar putea fi o echipă periculoasă pentru noi, pentru că joacă foarte rapid și trebuie să ne adaptăm rapid jocului lor. Cred că avem totuși avantajul pivoților noștri și trebuie să ne folosim de asta. Sper să fie un meci interesant, noi ne îmbunătățim jocul de la o zi la alta și cred că acest meci vine la momentul potrivit pentru noi, dar și pentru ele la fel. E al doilea meci în campionat și jucăm în fața suporterilor noștri. Cred că vom lua acest meci foarte serios și sper că ne vom face treaba și vom câștiga. Fetele care au participat la Cupa României 3×3 au fost stoarse de energie după cele două zile pline de meciuri. Au venit acasă și au avut nevoie de odihnă. Dar suntem în mijlocul campionatului și au trebuit să revină rapid și acum totul este ok. Atmosfera e bună și suntem pregătite să dăm totul pentru a câștiga cu Rapidul. Sper ca sala să fie plină, ca fanii să vină și să vadă această echipă nouă, să ne susțină și împreună putem face lucruri bune”

Ambele echipe au început noul sezon cu victorii: FCC UAV s-a impus cu 71-67 la Cluj, împotriva Universității, iar Rapidul a trecut cu 68-59 de Olimpia CSU Brașov pe teren propriu. Biletele pentru partida de mâine sunt disponibile online, la adresa https://www.blt.ro/selectie-locuri.html?evId=8718, dar vor putea fi achiziționate și de la sală, în ziua meciului. Online, tichetele la zona VIP costă 30 de lei, iar în restul sălii costă 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii. La fața locului, biletele pentru adulți costă 15 lei.

Recomandările redacției