Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au documentat activitatea infracțională a unui arădean de 55 de ani.

Din cercetări, s-a stabilit că bărbatul în cauză, în seara de 22 mai 2025, ar fi agresat o femeie pe o stradă din cartierul Vlaicu, din municipiu.

La data de 11 iulie a.c., în cadrul aceluiași dosar, a fost pus în executare un mandat de percheziție la domiciliul celui în cauză, de unde au fost ridicate bunuri cu valoare probatorie.

În aceeași zi, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat magistraților Judecătoriei Arad, cu propunerea luării de măsuri preventive.

Judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a celui în cauză, pentru 30 de zile.

Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea procurorului de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o activitate prevăzută de Codul de procedură penală și nu poate, în nicio situație, să înfrângă prezumția de nevinovăție.

769dc376-55ba-4804-bea4-744a33c2b92b

Recomandările redacției