Lungmetrajul „Cronologia apei“/„The Chronology of Water“, regizat de Kristen Stewart și cu Imogen Poots în rolul principal, adaptare după romanul Lidiei Yuknavitch, va fi proiectat pe marele ecran, la Cinematograful „Arta“ din Arad.
Proiecția va avea loc vineri, 23 ianuarie 2026, de la ora 19.00.
Accesul publicului va fi gratuit în limita locurilor disponibile.
Selecționat pentru secțiunea „Un Certain Regard“ la Cannes 2025 și în competiție la Festivalul de Film de la Deauville, unde a câștigat Premiul Revelation, filmul atrage deja atenția criticilor și a fanilor cinematografiei de autor.
Povestea o urmărește pe Lidia, o tânără înotătoare talentată care încearcă să scape de abuzurile din familie plecând cu o bursă în Texas. Alunecarea pe panta dependenței îi curmă însă acest drum, iar reconstrucția începe abia în Oregon, sub îndrumarea scriitorului Ken Kesey. Scrisul, familia și confruntarea cu propriul trecut devin instrumente de vindecare într-o călătorie intensă despre identitate, traumă și autoacceptare.
Filmul „Cronologia Apei” este o poveste intensă despre supraviețuire, traumă și regăsire.
O explorare curajoasă a modului în care durerea poate deveni voce, iar haosul se poate transforma în creație.
Filmul a mai primit numeroase nominalizări și premii la festivaluri precum Thessaloniki și CineFest – Miskolc.
Evenimentele de la Cinematograful „Arta“ sunt organizate de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.
SINOPSIS
Cronologia apei“/„The Chronology of Water“
Co-producție: SUA, Franța, Letonia, Spania, Marea Britanie 2025
Gen: Biografic, Dramă, Romantic, Dragoste
După ce a crescut într-un mediu devastat de violență și alcool, tânăra Lidia se luptă să își găsească drumul. Ea reușește să scape de familia sa și intră la universitate, unde își găsește refugiul în literatură.
Puțin câte puțin, cuvintele îi oferă o libertate neașteptată…