Finalizarea șoselei de centură a municipiului ar fi o realizare majoră, care desigur se poate concretiza doar pe fonduri neram­- bursabile. S-a dovedit până acum că, fără bani din exterior, proiecte importante precum drumul Arad – Șiria – Pâncota – Buteni nu au șanse să fie realizate de la început până la sfârșit. Centura Municipiului va fi realizată pe bani nerambursabili, gestionați de CJA. Conducerea Consiliului Județean (CJA) a anunțat că proiectul ar putea fi posibil, dar cu un buget de 45,8 milioane de euro. În consecință, cei de la CJA au depus spre finanțare proiectul pentru finalizare, cel mai important din istoria Consiliului Județean. Proiec­tul cuprinde construirea unui pod nou peste Mureș, la Fântânele, a unui pasaj peste calea ferată, la Vladimirescu, a trei sensuri giratorii și a unei piste de biciclete pe lungimea de 7 km, la Fântânele. Noul tronson al șoselei de centură va fi iluminat pe toată lun­gimea. „Acest proiect al șoselei de centură a fost depus pentru că instituțiile noastre și cei care le conduc au înțeles că este nevoie de o acțiune rapidă, s-au mobilizat imediat și ne-au acordat avizele necesare. De aceea, profit de ocazie și le mulțumesc următo­- rilor: Agenția pentru Protecția Mediului Arad, Apele Române, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură a județului Arad, Transgaz Mediaș, S.C. Telekom S.A., ANIF, Transelectrica S. A., DRDP Timișoara, CFR S.A., Direcția de Sănătate Publică Arad, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Poliția Arad, Compania de Transport Public, Primăria Muncipiului, Primăria Comunei Vladimirescu, Primăria Comunei Fântânele, Compania de Apă Arad S.A.. Și, nu în ultimul rând, colegilor din Consiliul Județean Arad, implicați în acest proiect. Iată, că se poate să lucrăm împreună pentru arădeni, indiferent de instituția pe care o reprezentăm! Am încredere că este doar un început, care va deveni normalitate”, a spus Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean.
Proiectul de finalizare a şoselei de centură a municipiului Arad a fost depus la Agenţia de Dezvoltare Regională V Vest Timişoara. ,,După depunerea docu­- mentației pe Arad – Șiria – Pâncota – Buteni, ne-am concentrat pe porțiunea finală a centurii Aradului, care reprezintă cel mai important proiect de la înființarea Consiliului Județean Arad!”, a spus vicepre­ședintele CJA, Sergiu Bîlcea.
(S.S.)

Recomandările redacției