Florian Coldea, fostul prim-adjunct al SRI, a reacționat după ce Elena Lasconi a publicat fotografii în susține că ar fi fost de la o întâlnire dintre el, Nicușor Dan și Victor Ponta, negând afirmațiile candidatului USR la alegerile prezidențiale.

Coldea a catalogat publicarea acelor imagini ca fiind o încercare „disperată, care urmărește să influențeze procesul electoral”.

„Nu am ce să comentez despre fotografiile apărute în spațiul public dintr-un motiv foarte simplu. Nu este nimic de comentat. Dacă ele aveau un context clar definit, dacă ar fi indicat că m-aș fi întâlnit cu actori politici la o anumită dată, aș fi oferit clarificări. În condițiile în care este vorba de imagini disparate, neasumate de autorul acestora, promovate interesat într-un context electoral sensibil, nu am ce să comentez”, spune Coldea vineri dimineață, într-un comunicat, citat de Hotnews.

Fostul șef SRI mai spune că este „o persoană responsabilă, general în rezervă al armatei române, care a apărat și apără interesele României, așa că înțeleg foarte bine sensibilitatea acestui moment. De-a lungul carierei, am văzut acțiuni similare, în contextul retoricii electorale din țara noastră, care nu aveau nicio legătură cu practicile unui stat democratic. Mă delimitez de această acțiune, pe care o consider o încercare disperată, care urmărește să influențeze procesul electoral deosebit de important pentru viitorul euro-atlantic al țării noastre”, a mai transmis Coldea.

„Țin să precizez foarte clar că în acest context electoral nu am realizat nicio întâlnire cu vreunul dintre candidații implicați în alegerile prezidențiale. De asemenea, reiterez faptul că nu am nicio implicare în activități cu valențe electorale și amintesc semnalele pe care le-am lansat încă din iunie 2024 (a se vedea comunicatul de presă pe care l-am transmis în 19 iunie 2024) privind riscurile la adresa intereselor naționale în condițiile complexității situației actuale de securitate. Din păcate, semnalele respective au fost confirmate de evoluțiile ulterioare”, a mai spus acesta în comunicat.
sursa: wall-street

Lasă un răspuns

Recomandările redacției