În această lună, după mai bine de un an de la ultimul caz de Pestă Porcină Africană, acest virus a apărut din nou. Astfel, s-a trecut la un set de măsuri aprobate de Centrul Local pentru Combatera Bolilor Arad în urma apariției unor focar de pestă porcină africană într-o exploatație nonprofesională din satul Aluniș, comuna Frumușeni .

Având în vedere că la câteva exemplare din efectivul de porci dintr-o exploatație nonprofesională din satul Aluniș, comuna Frumușeni, a fost confirmată infectarea cu pesta porcină africană, la propunerea Direcției Santiar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad,  Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Arad a aprobat un Plan de măsuri în vederea prevenirii răspândirii bolii. Instituția însărcinată cu dirijarea, monitorizarea măsurilor de control și raportarea periodică în CLCB a progreselor obținute este Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Măsurile adoptate trebuie duse la îndeplinire și de mai multe instituții sau persoane, printre care DSVSA, Primăria Frumușeni, proprietarii exploatației etc. Anterior, în cursul acestei luni, au mai fost identificate două focare de pestă porcină africană la gospodării private de mici dimensiuni din localitatea Neudorf, comuna Zăbrani, fiind luate măsuri similare prin CLCB.     Printre măsurile aprobate în ședința CLCB de astăzi se află următoarele:

În focar:

Toți porcii din exploatație se ucid (peste 300 de capete), cu respectarea normelor de bunăstare, sub control oficial și într-un mod prin care să se evite orice risc de propagare a virusului pestei porcine africane. Se va efectua evaluarea fiecarui animal ucis, în exploatație, date care vor fi înscrise în fișele de evaluare;

Cadavrele animalelor ucise și a celor moarte vor fi ecarisate cu respectarea prevederilor legale în vigoare;

Orice deșeuri susceptibile de a fi contaminate sunt supuse unui tratament de inactivare corespunzător (dezinfecție), precum și toate materialele de unică folosință potenţial contaminate se distrug. Aceste măsuri trebuie aplicate în conformitate cu  procedurile din manualul operațional, sub supravegherea medicului veterinar oficial;

Clădirile destinate adăpostirii porcinelor, echipamentul, așternutul pentru animale, gunoiul de grajd și purinul susceptibile de a fi contaminate trebuie curățate şi dezinfectate;

Prin grija Unității Locale de Sprijin, la intrările și ieșirile din exploatația infectată se instalează dezinfectoare individuale;

Este interzisă intrarea porcilor în exploatația afectată. De asemenea, timp de 30 zile se interzice intrarea și ieșirea în/din exploatația afectată a animalelor din alte specii;

Este interzisă scoaterea de carne de porc, produse din carne de porc și orice alte produse care conțin astfel de carne, precum și a furajelor, ustensilelor și a altor obiecte și deșeuri susceptibile de a transmite pesta porcină africană, din exploatația afectată, situată în localitatea  Aluniș, FN, fără avizul D.S.V.S.A. Arad;

Vor fi identificate toate intrările și ieșirile din localitatea Aluniș, în care a fost confirmat focarul de boală, în vederea înființării imediate de puncte de control trafic, astfel încât să fie prevenită ieșirea animalelor vii sau a cărnii și/sau produselor din carne de porc. Aceste verificări se vor realiza inclusiv cu echipe mobile care vor monitoriza și controla toate zonele aparținând localității afectate;

Se întocmește ancheta epidemiologică pentru stabilirea sursei de contaminare, a datei aproximative de intrare a virusului în exploatație, a posibililor contacți și se instituie măsuri suplimentare (dacă este cazul)

 

În localitățile învecinate

 

Se delimitează în jurul focarului de pestă porcină africană o zonă de restricţie care este formată din zona de protecţie (ZP) şi zona de supraveghere (ZS). Zona de protecție se compune dintr-o parte din teritoriul comunitar pe o rază de cel puțin 3 kilometri în jurul exploatației infectate iar zona de supraveghere 10 km în care este inclusă și zona de protecție.

Zona de protecție cuprinde localitățile Aluniș și Frumușeni. Câteva măsuri în zona de protecție:

În zona stabilită, toate exploatațiile din zonă sunt vizitate de  medici veterinari oficiali, cât mai curând posibil și fără întârziere nejustificată, după confirmarea oficială a focarului de boală, în vederea efectuării unui examen clinic al porcilor și un control al registrului și al mărcilor de identificare a porcilor prevăzute la articolele 4 și 5 din Directiva 92/102/CEE;

Se instituie măsura interzicerii oricărei mișcări a animalelor până la ridicarea restricțiilor (pentru porcine);

Se interzice circulația și transportul porcilor pe drumurile publice sau private, excluzând, dacă este necesar, drumurile de deservire a exploatațiilor și  transporturile aprobate de D.S.V.S.A. Arad. Această interdicție nu se aplică la tranzitul de porci pe cale rutieră sau feroviară, fără descărcare sau oprire;

Vehiculele și echipamentele utilizate pentru transportul porcilor, al altor animale sau al unor materiale susceptibile de a fi contaminate (precum carcasele, furajele, gunoiul de grajd, etc.) sunt curățate, dezinfectate, dacă este necesar, dezinsectizate și tratate cât se poate de repede după contaminare. Niciun vehicul care a fost utilizat la transportul porcilor nu poate părăsi zona fără a fi curățat și dezinfectat, apoi inspectat și reautorizat pentru transport de către autoritatea competentă;

Nici un  animal din specia suine nu poate intra/ieși în/din exploatație, timp de 30 zile (mai exact, până la ridicarea restricțiilor), toate celelalte specii, cu excepția porcilor, pot părăsi exploatațiile dar numai cu  acordul  medicului veterinar;

Prin grija autorităților publice locale la intrările și ieșirile din gospodăriile populației care dețin porci se vor instala dezinfectoare individuale.

Toate cazurile de îmbolnăvire sau moarte la porcinele din curtea proprie vor fi anunțate, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit;

 

MĂSURI ÎN ZONA DE SUPRAVEGHERE în jurul focarului, de minim 10 km, care include și zona de protecție, pe raza localităților TISA NOUĂ, FÂNTÂNELE, VLADIMIRESCU, MÂNDRULOC, CICIR, SÂMBĂTENI, PĂULIȘ, ZĂBRANI, CHESINȚ și FISCUT:

Se instituie măsura interzicerii oricărei mișcări a animalelor până la ridicarea restricțiilor (pentru porcine);

Circulația și transportul porcilor pe drumurile publice sau private, excluzând, dacă este necesar, drumurile de deservire a exploatațiilor, sunt interzise, cu excepția aprobării de către D.S.V.S.A. Arad. Această interdicție nu trebuie să se aplice la tranzitul de porci pe cale rutieră sau feroviară, fără descărcare sau oprire;

Nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde sau ieși din exploatație, fără acordul medicului veterinar, până la ridicarea restricțiilor;

Orice persoană care intră sau iese din exploatațiile situate în zona de supraveghere trebuie să respecte măsurile de igienă adecvate, necesare pentru a reduce riscul de propagare a virusului pestei porcine africane;

D.S.V.S.A. asigură faptul că medicii veterinari oficiali efectuează vizite la un eșantion de unități care dețin animale din speciile listate în zona de supraveghere

Recomandările redacției