Consiliul județean a aprobat suplimentarea cu 800.000 de lei a fondului alocat comunităților locale, provenit din sumele corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit. De această suplimentare beneficiază trei comune – Cermei, Dorobanți și Săvârșin – în timp ce Zerindul, cea de a patra comună nominalizată, dorește realocarea sumelor primite inițial.

„Astăzi am suplimentat cu 800.000 fondurile pentru trei comunități arădene. Am fost inspirați la începutul anului, când am păstrat un fond de rezervă, care astăzi se dovedește foarte util. Așa am putut suplimenta la Cermei fondurile inițiale pentru modernizarea canalizării, așa am putut cofinanța noi investiții, la Dorobanți și Săvârșin. Sprijinirea comunităților locale nu este, pentru noi, doar o intenție declarativă. Suntem parteneri ai orașelor și comunelor, în proiectele acestora, ori de cât ori ni se solicită sprijinul”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

În urma ședinței de astăzi:

Comuna Cermei a primit 250.000 de lei, sumă care suplimentează cei 400.000 de lei primiți la începutul anului, pentru „Modernizarea sistemului de canalizare manajeră”;

Comuna Dorobanți a primit 250.000 de lei pentru un nou proiect de investiții: „Reabilitare Unitate de Învățământ – Școala Gimnzială Clasele I-VIII Dorobanți”;

Comuna Săvârșin a primit 250.000 de lei pentru un nou proiect de investiții: „Reabilitare și modernizare sediul Consiliului Local Săvârșin”;

Comuna Zerind a inițiat un nou proiect – „Modernizarea, renovarea și dotarea căminului cultural din localitatea Zerind” – unde a alocat 230.000 de lei, sume provenind de la alte proiecte ale comunei.

 

 

Recomandările redacției