Trei jucători care au îmbrăcat tricoul UTA-ei au trecut în curtea celor de la Corvinul. Florin Iacob a semnat deja cu clubul proaspăt promovat, Denis Hrezdac este împrumutat, iar Andrej Fabry, unul dintre cei mai buni jucători ai arădenilor la un moment dat, a ajuns la o înțelegere cu echipa din Hunedoara.

Clubul Corvinul Hunedoara anunţă semnarea unei înţelegeri valabile pe un sezon cu mijlocaşul slovac Andrej Fabry.

În vârstă de 29 de ani, Fabry vine la Hunedoara după ce în stagiunea precedentă a evoluat pentru Universitatea Cluj – club pentru care a adunat 37 de apariţii, un gol şi şapte pase decisive, în toate competiţiile. Anterior, el a îmbrăcat tricoul UTA-ei Arad, de 56 de ori, reuşind nouă goluri şi şapte assist-uri pentru „Bătrâna Doamnă”, devenind unul dintre cei mai buni mijlocași ofensivi din Superliga.

Fost internaţional de tineret al Slovaciei, Fabry a jucat pentru FC Nitra, Dunjaska Streda, SKF Sered şi MKF Skalica în ţara natală, dar şi pentru FK Jablonec, din Cehia, înainte de venirea sa în România, la UTA.
În total, noul mijlocaş ofensiv al Corvinului a evoluat în peste 310 partide la nivelul primelor două ligi din Slovacia şi Cehia, cu 51 de goluri şi 39 de pase decisive.

 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției