Majoritatea femeilor abuzate nu cer ajutor și nu îndrăznesc să vorbească despre cele suferite. Această problemă de talie mondială este adusă în atenția oamenilor în special de Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor.
Psihoterapeutul Mihaela Pătcaș explică acest fenomen spunând: ,,Trăim într-o societatea patriarhală care a determinat normalizarea abuzului asupra femeii. În acest tip de cultură, bărbații reprezintă autoritatea, iar femeile sunt educate să se supună și violența asupra lor și controlul să fie considerate „normale” sau justificate. În plus, dacă victima îndrăznește să se plângă, este judecată și stigmatizată, și tot ea este considerate vinovată, ceea ce o determină să nu mai ceară ajutor și să mențină tăcerea.”
Frica ce provoacă tăcerea femeilor este susținută puternic de presiunea socială și economică. Ambele aspecte fac abuzatorul să pară indispensabil pentru victimă, iar tăcerea să pară mai sigură decât verbalizarea chinurilor îndurate.
,,Tăcerea femeilor aflate în situații de abuz nu este o dovadă de slăbiciune, ci rezultatul unui proces psihologic subtil, transgenerațional și adânc înrădăcinat în conștiița socială. Mecanismele care le determină pe femei să nu vorbească sunt complexe și, adesea, invizibile pentru exterior. Frica, rușinea, dependența emoțională, lipsa de sprijin sau imposibilitatea practică de a pleca, toate formează un zid invizibil care izolează victima și o face să creadă că vocea ei nu va fi ascultată sau că nu merită să fie auzită sau chiar că abuzatorul este îndreptățit să o abuzeze. De multe ori, abuzul nu începe cu violență, ci cu tandrețe, cu promisiuni, cu o iubire idealizată care mai târziu se transformă în control și agresivitate”, a dezvoltat ideea principală a problemei psihoterapeutul Mihaela Pătcaș.
Victimele violenței în familie au la dispoziție numărul unic de contact 0800.500.333, linie telefonică gratuită și disponibilă 24/7. Acest serviciu este destinat pentru a semnala situații de violență domestică, discriminare pe criteriul de sex sau discriminare multiplă.
Argumente în favoarea părăsirii abuzatorului, de psihoterapeutul Mihaela Pătcaș
,,Părăsirea unui mediu abuziv reprezintă un act de curaj profund, dar și rezultatul unui proces psihologic complex. Deși din exterior poate părea o decizie simplă, în realitate este nevoie de factori declanșatori puternici pentru ca o femeie să rupă cercul violenței. În primul rând, conștientizarea abuzului este esențială. Atunci când o femeie reușește să numească clar ceea ce trăiește – violență, manipulare, control – se produce o schimbare de perspectivă care rupe normalizarea situației. Această înțelegere poate veni din contactul cu informații corecte, din terapie sau din discuții susținute de persoane de încredere.
Un alt argument puternic este protejarea copiilor. Femeile devin adesea mai dispuse să plece când observă impactul negativ al violenței asupra celor mici. Teama că trauma se poate transmite sau că aceștia pot deveni victime directe reprezintă un motor psihologic important. De asemenea, un incident grav – „ultima picătură” – poate declanșa impulsul de a pleca. O agresiune extremă sau o amenințare reală activează instinctul de supraviețuire și spulberă speranța că abuzatorul se va schimba.”
