Infracționalitatea stradală a înregistrat o scădere cu 169 de fapte față de aceeași perioadă a anului trecut, fiind înregistrate 388 de infracțiuni (-30.34%).
Cele mai multe fapte din categoria infracțiunilor stradale au fost, în primele 9 luni ale anului, furturile: 156 de fapte față de 167, anul trecut. Din numărul total, aproximativ 84, 50% au fost în municipiul Arad.
O scădere semnificativă a fost înregistrată, în segmentul stradal, la faptele cu violență. Astfel, în perioada de referință, a scăzut numărul sesizărilor de lovire sau alte violențe, cu 112 fapte, de la 249 la 137 (-45%), amenințare, cu 9 fapte, de la 24 la 15 (-37%), și tâlhărie, de la 10 la 4 (-60,00%). A fost înregistată o ușoară creștere a furturilor din auto, cu 6 fapte, de la 40 în 2024 la 46 în 2025.
Polițiști arădeni au intervenit la 11.567 de sesizări, (mai multe cu 423 față de 2024), din care 10.534 sesizate prin 112. Din numărul total de apeluri la 112, 6.452 au fost în municipiu.
1.502 persoane au fost cercetate în calitate de suspecți, față de 1.455 în anul precedent. Au fost dispuse măsuri preventive față de 308 persoane, (mai mult cu 37 față de anul anterior).