Curtea Constituțională a României a admis marți, 1 iulie 2025, excepția de neconstituționalitate ridicată de fostul președinte Traian Băsescuîmpotriva prevederilor Legii nr. 243/2021. Decizia a fost luată în unanimitate, conform stiripesurse.
Legea respectivă, adoptată în 2021 și aplicată din 2022, a modificat Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi foștilor șefi de stat, introducând interdicția de a beneficia de aceste drepturi pentru persoanele despre care s-a stabilit definitiv că au fost colaboratori sau lucrători ai fostei Securități. Prin decizia Curții, textul legislativ care a stat la baza retragerii beneficiilor lui Traian Băsescu este considerat neconstituțional, scrie stiripesurse.
Astfel, fostul președinte poate solicita restituirea tuturor drepturilor care i-au fost retrase – indemnizație, locuință de protocol, pază de la SPP și personal administrativ. În plus, întreaga construcție legislativă prin care a fost creată această formă de sancțiune administrativă pentru colaborarea cu Securitatea riscă să fie reevaluată sau chiar abandonată. Deși decizia Curții nu neagă existența colaborării cu fosta poliție politică, ea desființează posibilitatea ca această realitate să genereze, prin voință legislativă ulterioară, pierderea unor beneficii conferite anterior.