Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a comentat miercuri gestul unor români care, nemulțumiți de rezultatul alegerilor prezidențiale, s-au filmat tăindu-și cărțile de identitate sau pașapoartele. Bolojan a făcut apel la calm, responsabilitate și respect reciproc, subliniind că „cel care câștigă alegerile trebuie să fie conștient că există mulți oameni care nu l-au votat”.

„Nu cred că e recomandat să tai pașaportul, că trebuie să ți-l refaci, dar cred că este recomandat ca cel care câștigă alegerile să fie conștient că există mulți oameni care nu l-au votat, care trebuie respectați”, a declarat Ilie Bolojan, potrivit news.ro.

Liderul interimar de la Cotroceni a subliniat nevoia unui dialog real în societate și a propus apropierea „celor două Românii”, într-un apel la unitate și scăderea tensiunilor politice și sociale generate de alegeri.

„Trebuie văzut care sunt motivele pentru care acești oameni au votat într-un fel sau altul. Ca oameni responsabili, trebuie să vedem cum putem apropia cele două Românii, cum putem scădea tensiunea din societate, cum putem reda încrederea. Și asta trebuie să o facem fiecare, acolo unde suntem, indiferent că sunt alegeri locale într-o localitate mai mică sau mai mare, sau sunt alegeri prezidențiale în România”, a declarat Bolojan.

În opinia sa, responsabilitatea guvernării și a reprezentării publice nu trebuie să țină cont de simpatiile electorale: „Atunci când ești pe o funcție publică, nu joci doar pentru electoratul tău sau pentru cel care te-a votat, joci pentru toată comunitatea”.

Mesajul lui Ilie Bolojan vine într-un context politic tensionat, marcat de acuzații de fraudă, contestarea rezultatului alegerilor și o polarizare puternică a societății.

Recomandările redacției